Doi soți, angajați ai Primăriei din Nicolae Bălcescu, județul Bacău, au găsit o modalitate inedită să-și sporească veniturile familiei și să primească salarii suplimentare direct în euro. Nu de la Primărie, dar lucrând în birourile instituției: soțul i-a găsit femeii un job la videochat pe un site pentru adulți, iar aceasta presta direct din fața laptopului personal amplasat la serviciu, chiar în orele de lucru și având patru colegi de birou alături, între care și soțul. Când ceilalți colegi și-au dat seama, femeia de 32 de ani a fost obligată să demisioneze de la primăria unde lucra de 7 ani. Livia Ioniță, al cărei nume de scenă este Kim, este cunoscută printre clienții site-ului ca „angajata de la primărie“. Este înregistrată pe site în septembrie 2011 ca fiind din Statele Unite, iar pentru această activitate câștiga 200 de euro pe zi. Pentru a demonstra că lucrează la Primărie, ea le arăta bărbaților biroul. În imaginile de pe site-ul pentru adulți se pot observa birourile și dulapurile cu dosare și se aud chiar vocile unor colegi. La un moment, un bărbat îi oferă o sumă mare dacă are curajul să se dezbrace, însă femeia refuză, întrucât „oricine poate intra în orice moment“, scrie Mediafax. Primarul comunei, Siler Anton, susține că a aflat de la televizor, dar că bănuia ceva și că i-ar fi interzis femeii să mai vină cu laptopul personal. Colegii de birou spun însă că nu știau nimic și cred că femeia făcea videochat când ei erau la masă ori să fumeze. Soțul femeii neagă că ar avea vreo implicare, susținând că este victima unei răzbunări pentru că a câștigat un proces cu primăria, fiind reangajat după ce fusese dat afară. Femeia și-a dat demisia după ce imaginile au apărut la televizor și va lucra cel mai probabil acasă, având doi copii de crescut.
Mihaela Iamandei