Home Actualitate Fostul procuror Mihai Betelie, condamnat la patru ani închisoare cu executare

Fostul procuror Mihai Betelie, condamnat la patru ani închisoare cu executare

DISTRIBUIŢI

Fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București Mihai Betelie a fost condamnat joi de Curtea de Apel București la patru ani de închisoare cu executare, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni.

Astfel, el a primit trei ani și șase luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția deținută, doi ani închisoare pentru fals intelectual, șase pedepse de câte 10 luni de închisoare pentru șase infracțiuni de fals în declarații.

Judecătorii au decis ca el să execute pedeapsa cea mai grea, de trei ani și șase luni de închisoare, la care au adăugat un spor de șase luni.

Din cei patru ani se va scădea perioada reținerii din data de 19 ianuarie 2012 și cea a arestării preventive, 26 ianuarie — 15 mai 2012.

În același dosar, Bogdan-Nicolae Grigorescu, secretar al Primăriei Sectorului 1 București, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția deținută.

De asemenea, Gheorghe Marin Dobre, avocat în cadrul Baroului București, a primit șase luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.

Decizia instanței nu este definitivă și poate fi contestată la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit DNA, în perioada iulie 2011 — ianuarie 2012, procurorul Mihai Betelie și Bogdan Grigorescu au efectuat prin persoane interpuse activități de comerț și au participat la administrarea SC Enviroservice SRL în scopul obținerii unor foloase materiale necuvenite.

„Atribuțiile de administrare a acestei societăți comerciale, ai cărei reprezentanți legali erau rude sau persoane foarte apropiate celor doi inculpați, au fost împărțite între cei doi inculpați care și-au încălcat interdicțiile privitoare la incompatibilități prevăzute în statutul judecătorilor și procurorilor și, respectiv, în Legea administrației publice locale. În acest scop, cei doi inculpați s-au ocupat în fapt de administrarea acestei firme (cu obiect de activitate achiziționarea deșeurilor colectate selectiv în vederea reciclării), implicându-se în mod direct în tot ceea ce însemna funcționarea acesteia: relațiile cu partenerii de afaceri, selecția de personal și plata salariilor, achiziții de utilaje și plata acestora, relațiile cu unitățile bancare, distribuția mărfurilor, plata chiriei etc”, susțin procurorii.

De asemenea, în perioada septembrie — noiembrie 2011, Betelie i-a solicitat lui Hubert-Petru-Ștefan Thuma, vicepreședinte al Partidului Național Liberal — Filiala Ilfov, să îl sprijine în demararea și dezvoltarea activității firmei, apelând la prerogativele funcției sale de conducere a unei filiale locale a partidului politic respectiv.

Astfel, Thuma a intermediat legăturile dintre Betelie și primarii unor comune și orașe din județul Ilfov, membri PNL și i-a determinat pe aceștia să facă demersuri pentru bunul mers al afacerii procurorului.

DNA precizează că, în perioada noiembrie — decembrie 2011, în condițiile în care o societate comercială aflată în relații contractuale cu firma acestora a încetat derularea unui contract din cauza existenței unor nereguli, Betelie și Grigorescu, profitând de funcțiile publice deținute, au exercitat presiuni asupra reprezentanților societății pentru ca aceștia să încheie un act adițional prin care firma să continue livrarea de deșeuri reciclabile către SC Enviroservice, deși nu îndeplinea toate condițiile legale în vederea achiziționării unor astfel de deșeuri.

De asemenea, Betelie și Dobre au determinat un notar public să autentifice, în 12 iunie 2008, un contract de vânzare-cumpărare de bunuri viitoare, atestând fapte nereale, în condițiile în care notarul nu cunoștea acest aspect.

În plus, Mihai Betelie a mai încheiat și un contract fictiv de împrumut, pe care l-a menționat în cuprinsul declarațiilor de avere depuse în calitate de magistrat în cursul anilor 2008 — 2010.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.