Ofensiva diplomatica a Ankarei printre sentimentele proeuropene si interesele proamericane a continuat ieri in forta, pe fondul anuntului facut de rebelii kurzi privind incetarea armistitiului de patru ani instaurat dupa arestarea liderului Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), Abdullah Ocalan. Un purtator de cuvant al PKK a explicat ca decizia este o consecinta a esecului Ankarei in rezolvarea conflictului dintre grupul etnicilor kurzi si guvernul turc, insa anuntul vine intr-un moment delicat atat pentru Ankara, dar cu atat mai delicat pentru Washington, care in prezent nu are de ales in a da macar ascultare cererilor kurzilor din nordul Irakului. Asadar, coincidenta sau nu, inainte de anuntul PKK, seful fortelor NATO din Europa a fost mandatat sa discute cu autoritatile turce pe marginea trimiterii de trupe in nordul Irakului, unde pe langa etnicii kurzi traiesc si rudele unei bune parti a cetatenilor turci. In conditiile in care Turcia este singura tara musulmana din NATO, majoritatea parlamentara se opune trimiterii de trupe, impotriva ideii exprimandu-se si 60% din cetatenii turci, potrivit rezultatelor ultimului sondaj de opinie.
Vizita generalului James Jones la Ankara, a carei data nu a fost inca stabilita, va fi urmata de deplasarea in capitala turca a unei delegatii de la Pentagon, care ar urma sa discute detaliile tehnice ale trimiterii militarilor turci in Irak. Un element de presiune pentru administratia turca, de vreme ce, imediat, premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, a anuntat ca o decizie in acest sens va fi indelung elaborata inainte ca propunerea sa fie supusa dezbaterii parlamentului, deocamdata ostil ideii. Anuntul a fost facut public nu oricum, ci in mod simbolic, intr-o emisiune de televiziune in direct, la Berlin. Acolo unde ieri era asteptata intalnirea dintre sefii guvernelor turc si german, asteptata cu si mai mare nerabdare dupa ce conservatorii din Parlamentul Europei au anuntat ca doresc sa faca din neprimirea Turciei in UE o tema de campanie pentru alegerile europene de anul viitor.
Erdogan a explicat ca implicarea Turciei de partea SUA va fi mult mai nuantata decat a fost cea de a intra in Afganistan. Mai mult chiar, el a explicat ca o decizie in acest sens are nevoie de -consens-, cererea Statelor Unite urmand sa fie analizata in Consiliul National de Securitate pe 22 septembrie, dupa elaborarea unor studii de detaliu legate de consecintele pe termen lung ale intrarii in lupta de partea SUA in Irak. La mijloc sunt si efectele unei eventuale decizii in acest sens, dar si ajutoarele financiare promise de Statele Unite. Conditiile de principiu ale participarii au fost deja enuntate de premierul Erdogan, ele fiind mai mult decat dificil de atins de catre americani. Ar fi vorba despre faptul ca Turcia nu vrea sa fie o forta -invadatoare-, implicarea ei avand in mod obligatoriu nevoie de acceptul poporului irakian. Un sprijin fara de care reconstructia fizica si politica a Irakului nu poate reusi, a comentat Erdogan. Totodata, ca segmant al strategiei de a castiga de partea sa in cadrul unor decizii controversate sprijin intern, seful cabinetului de la Ankara a insistat sa spuna ca armata turca nu vrea sa se implice decat atat cat e nevoie in stabilizarea nordului Irakului. Decizia parlamentului va fi, in final, in sensul dorit de guvern, a mai explicat sigur pe el premierul turc, daca toate centrele de decizie care conteaza, in special consiliul generalilor si presedintele, vor fi de acord ca este nevoie sa-i ajute pe americani in Irak. Un prim argument l-a si oferit Erdogan, anume ca popoarele turc si irakian impartasesc aceleasi valori, iar soldatii turci ar sti mult mai bine cum sa se comporte cu femeile musulmane.
