Home În Lume CEJ a decis că sistemul de vize britanic pentru membrii familiei este...

CEJ a decis că sistemul de vize britanic pentru membrii familiei este ilegal

DISTRIBUIŢI

Justiția europeană i-a reamintit joi Marii Britanii necesitatea de a respecta regulile de liberă circulație în cadrul Uniunii Europene, apreciind că sistemul de vize britanic pentru membrii familiei este ilegal, relatează agențiile internaționale de presă.

Libera circulație reprezintă unul dintre ‘merele discordiei’ la ora actuală dintre Londra și Bruxelles, în condițiile în care guvernul britanic nu ezită să își afișeze determinarea de a stăvili afluxul de imigranți de pe teritoriul UE către Marea Britanie.

Curtea Europeană de Justiție i-a dat dreptate unei cetățene columbiene, care trăia în Spania cu soțul său — care avea dublă cetățenie britanică și irlandeză — fiind deținătoarea unui ‘permis de ședere pentru membri ai familiei unui cetățean din Uniunea Europeană’ eliberat de autoritățile iberice.

Femeia a contestat în 2012 dispozițiile britanice în materie de imigrație ce impuneau titularului unui astfel de permis, care dorea să poată călători în Marea Britanie, să ‘solicite un permis de intrare valabil pentru o durată de șase luni’. Un permis ce putea fi reînnoit ‘cu condiția ca titularul să se deplaseze personal la misiunea diplomatică a Marii Britanii’, a subliniat Curtea într-un comunicat.

‘Directiva cu privire la libera circulație a cetățenilor Uniunii nu admite măsuri care să împiedice, cu un scop de prevenire generală, membrii familiei să intre fără viză pe teritoriul unui stat membru’, a estimat Curtea.

Statele membre nu pot adopta măsuri ‘care să vizeze refuzarea, anularea sau retragerea unui drept conferit’ prin directivă ‘decât în urma unei examinări individuale a fiecărui caz’. ‘Drept urmare, autoritățile naționale sunt obligate să recunoască un permis de ședere emis (…) de un alt stat membru în vederea intrării fără viză pe teritoriul său, atât timp cât autenticitatea respectivului permis și exactitatea datelor sale nu sunt puse la îndoială de elemente concrete’, conform aceleiași surse.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.