Home Actualitate Peste 70 de persoane de la Primăria Sectorului 5 vor fi aduse...

Peste 70 de persoane de la Primăria Sectorului 5 vor fi aduse la Poliția Capitalei

DISTRIBUIŢI

Câteva zeci de persoane vor fi audiate de procurori, vineri, la sediul Poliției Capitalei, după perchezițiile care au avut loc în cursul dimineții într-o cauză ce vizează suspiciuni în legătură cu procedura de acordare a unor ajutoare sociale.

Potrivit unor surse, ar fi vorba de 76 de persoane citate, care urmează să fie audiate.

”La data de 19 decembrie a fost declanșată o acțiune la care participă 120 de polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, care efectuează 25 de percheziții în municipiul București, inclusiv la o instituție publică, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București. Infracțiunile vizate se află în competența exclusivă de cercetare a procurorului. Audierile vor fi derulate de către procurori, la sediul Poliției Capitalei”, precizează DGPMB într-un comunicat transmis CURENTUL.

Procurorii efectuează urmărirea penală într-o cauză privind săvârșirea unor infracțiuni de trafic de influență, cumpărare de influență și abuz în serviciu în legătură cu procedura de acordare a unor ajutoare sociale.

În cauză s-a beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informații.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.