Liberalizarea comertului la nivel mondial este adesea comparata cu o bicicleta ce trebuie sa se miste permament ca sa dea rezultate. Organizatia Mondiala a Comertului (OMC) se reuneste maine la Cancun, Mexic, pentru ceea ce se considera batalia decisiva pentru liberalizarea comertului, punctul final al globalizarii, dupa cum vad scepticii problema. Sau, cel putin sa poata imprima ritmul in care bicicleta planetara se va misca in viitor asa incat, in termeni optimisti, toata lumea sa aiba de castigat sau, in termeni realisti, pierderile sa fie cat mai mici, cu compensatii pe masura.
Tarifele agricole si reformele in acest domeniu, comertul cu produse farmaceutice, precum si problemele tarilor in curs de dezvoltare se numara printre temele de prima mana pe agenda intalnirii. Ultimele negocieri pe aceste teme intre Statele Unite, Uniunea Europeana, tarile in curs de dezvoltare si -noul val- reprezentat de tarile asiatice in frunte cu China comunista au fost gazduite de precedentul summit de la Doha, in Qatar, in urma cu doi ani. Atunci a fost lansat chiar un document programatic pentru dezvoltarea planetara, document care a pus pentru prima data pe tapet la nivelul OMC preocuparile tarilor in curs de dezvoltare.
Eliminarea subventiilor agricole
Acum, argumentul care va domina summitul de la Cancun este acela ca daca acest acord nu isi va gasi o forma cat mai curand, bicicleta va ramane pe loc si toata lumea va avea de pierdut. Conditia esentiala o reprezinta vocea comuna pe tema subventiilor in agricultura. Presiunile cele mai mari se exercita in prezent asupra Uniunii Europene, fortata tot mai puternic sa elimine legatura dintre subventionarea productiei agricole si nivelul productiei, care determina cresterea productiei si, consecutiv, scaderea preturilor la nivel modial. In paralel, tarile in curs de dezvoltare nu ar dori sa scada taxele care se adauga la productia agricola.
La acest capitol, Japonia se mai afla si ea in vizor, fiind sfatuita sa scada taxele vamale la importul diferitelor produse, in special in cazul celor agricole, cum ar fi orezul, unul dintre alimentele de baza. Continentul african ar dori si el ca SUA si UE sa reduca subventiile pentru productia de bumbac, amenintand ca vor bloca negocierile.
Banca Mondiala argumenteaza cu cifre
Un acord privind comertul international liber, spun specialistii, ar echivala cu o imensa recompensa, in balanta fiind si efectele colaterale pe care le-ar atrage acesta, imposibil de anticipat in totalitate. Banca Mondiala estimeaza ca eliminarea tuturor tarifelor de import-export la toate produsele ar duce la cresterea veniturilor la nivel mondial cu 832 miliarde de dolari, din care 65% ar putea ajunge sa fie folosite de tarile sarace. Se apreciaza, totodata, ca sute de miliarde de dolari ar rezulta din liberalizarea pietei asigurarilor si energiei. Suporterii liberalizarii argumenteaza ca liberalizarea totala a comertului ar aduce beneficii si democratiei, pentru ca ar creste nivelul de trai prin suplimentarea veniturilor unei tari, care astfel ar putea sa raspunda mai prompt nevoilor sociale. Potrivit agendei stabilite in 2001, la Doha, negocierile ar trebui finalizate in 2005, ceea ce face din reuniunea de la Cancun o etapa-cheie in drumul spre liberalizarea masiva a comertului mondial.
Statele Unite, unul dintre actorii de prim-plan ai reuniunii, propun eliminarea taxelor de comert la bunurile de productie pana in 2015 si, tot pana atunci, reducerea cu 75% a taxelor pentru produsele agricole, pana la reducerea definitiva. Statele in curs de dezvoltare se tem insa de eliminarea taxelor de comert in cazul bunurilor protejate prin politica de taxe si anticipeaza ca astfel s-ar rduce si multe surse bugetare. Ele pledeaza pentru tratament diferentiat pentru diversele tipuri de produse.
Parteneri la nevoie
Statele Unite sunt acuzate ca, in paralel cu negocierile de pe terenul OMC, au pornit alte discutii bilaterale separate cu diferite state, fapt ce ar submina insasi ideea unui acord comercial global. SUA au incheiat numai in ultimul an acorduri de liberalizare a comertului cu Singapore si Chile si au inceput negocieri cu Australia, Maroc, Africa de Sud. Strategia este numita -liberalizare competitiva- si este explicata prin dorinta SUA si a altor tari adepte ale comertului liber de a-si extinde schimburile chiar inainte de un acord global. Statele Unite se declara asadar adeptele liberalizarii cat mai radicale, dar unul dintre opozantii cei mai influenti, care si-au luat si rolul de avocat al tarilor in curs de dezvoltare este intruchipat chiar de -partenerul sau-, Uniunea Europeana. De vina pare sa fie chiar neintelegerile din sanul Uniunii. Anul acesta, specialistii adunati la Luxemburg au incercat trasarea liniilor unei politici agricole europene comune. In ciuda declaratiilor politice de sprijin pentru o cale de mijloc, compromisul nu a fost atins. Tehnicienii s-au plans chiar ca nu li se acorda de catre polticieni creditul necesar pentru a reusi.
Una peste alta, negocierile se prezinta ca un domino a carui constructie se darama ori de cate ori una dintre tarile implicate in -jocul- OMC se rezgandeste sau nu isi gaseste pozitia potrivita. Se prevede deja depasirea cu doi sau chiar trei ani a termenului de 2005 stabilit la Doha pentru finalizarea negocierilor trecerii la comertul liber.
