Pe ordinea de zi a sedintei de guvern de astazi se afla un proiect de ordonanta de urgenta privind modificarea Legii educatiei nationale nr. 1/2011 si a Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calitatii educatiei.
Sorin Cimpeanu, ministrul Educatiei, a explicat ca ordonanta prevede si posibilitatea ca un doctor sa renunte la acest titlu “pentru ca altfel nu am cadru legal sa indeplinesc cererile venite din partea societatii civile si academice”, in ceea ce priveste titlul de doctor al lui Victor Ponta.
Noul ministru a declarat pentru HotNews.ro ca, prin aceasta modificare adusa legii, se va putea renunta si la diploma de bacalaureat. “Da, este adevarat ca poti renunta si la Bacalaureat, dar cu conditia ca acea persoana sa faca din nou liceul daca doreste apoi sa isi ia din nou Bacalaureatul. La fel este si cu doctoratul: renunti la titlul de doctor, dar daca vrei peste ani sa fii doctor, atunci reiei tot procesul de pregatire, iar statul nu va mai asigura finantare”.
“Toate modificarile au fost trimise catre universitati in urma cu o saptamana, pentru ca in afara de o prevedere a ordonantei care se refera la invatamantul profesional, la alternanta dintre teorii si practica, toate celelalte se refera la invatamantul universitar”, a declarat pentru HotNews.ro ministrul Educatiei.