UPDATE: Unul dintre polițiștii răniți, o femeie, a decedat în urma rănilor.
Mai multe focuri de armă au fost trase, joi dimineaţă, în sudul Parisului, potrivit unor surse din Poliţia franceză, citate de LeMonde. Doi poliţişti sunt răniţi. Nu se ştie dacă acest incident este legat de operaţiunea de depistarea a suspecților în atacul de la Charlie Hebdo.
Mai multe focuri de armă au fost trase, joi dimineaţă, în sudul Parisului, potrivit unor surse din Poliţia franceză, citate de LeMonde. Doi poliţişti sunt răniţi, unul fiind în stare critică. Doi oameni, înarmaţi cu MP5, au tras spre poliţişti la scurt timp după ora 8 am, şi au fugit la bordul unei maşini albe Clio.
Incidentul a avut loc pe strada Pierre-Brossolette, în Montrouge.
Un suspect a fost arestat în urma incidentului din sudul Parisului, a anunţat o sursă apropiată anchetei, potrivit LeMonde.
Ministrul de Interne Bernard Cazeneuve a părăsit ședința de criză care avea loc la Palatul Elysee pentru a ajunge la locul incidentului armat de la Montrouge.
Nu se ştie dacă acest incident este legat de operaţiunea de depistarea a suspecților în atacul de la Charlie Hebdo.
Cel mai tânăr dintre cei trei suspecţi de comiterea atacului sângeros împotriva sediului săptămânalului satiric francez Charlie Hebdo, Hamyd Mourad, în vârstă de 18 ani, s-a predat poliţiei, au anunţat surse concordante, citate de AFP.
Tânărul susţine, însă, că este nevinovat şi că era la liceul, la ore, în timpul asaltului asupra redacţiei saptamanatului de satiră Charlie Hebdo.
Ceilalţi doi suspecţi, doi fraţi de naţionalitate franceză născuţi la Paris, Said Kouachi, în vârstă de 34 de ani, şi Chérif Kouachi, în vârstă de 32 de ani, un jihadist cunoscut serviciilor antiteroriste, sunt în continuare căutaţi de poliţie.
Potrivit unor surse apropiate dosarului, şapte reţineri au fost efectuate în cursul nopţii în anturajul celor doi suspecţi căutaţi după comiterea atacului împotriva biroului din Paris al publicaţiei Charlie Hebdo, soldat cu 12 morţi şi 11 răniţi.