Home Economic-Financiar Noul sistem de impozitare mai asteapta o saptamana

Noul sistem de impozitare mai asteapta o saptamana

DISTRIBUIŢI

Disputa dintre premierul Adrian Nastase si presedintele Ion Iliescu pe tema introducerii cotei unice de 23% de impozitare a veniturilor salariale a continuat si ieri. De aceasta data, cu prilejul participarii sale la Summitul energiei din zona Marii Negre, primul-ministru s-a declarat in dezacord cu opiniile presedintelui, exprimate vineri la Pitesti.

Dl. Nastase a declarat ca un sistem de impozitare progresiv este -in spiritul social-democrat, are o valenta sociala mult mai clara, dar acest sistem functioneaza acum-. Nastase i-a dat practic dreptate presedintelui Ion Iliescu, care a declarat saptamana trecuta ca -impozitarea progresiva este un principiu care se aplica in toata lumea si este un procedeu mai corect din punct de vedere social-. Totusi, premierul a lasat sa se inteleaga ca acest sistem de impozitare progresiva da rezultate -intr-o tara bine organizata, in care Ministerul Finantelor are toate parghiile la dispozitie-.

Seful guvernului remarca totodata ca doar 7% din contribuabili platesc impozite cuprinse intre 23 si 40% din salariul brut. -Deci noi avem iluzia ca acest sistem de impozitare progresiva functioneaza, pentru ca exista, de fapt, alte mecanisme prin care cei care au venituri mai mari, practic, isi duc aceste sume fie in premii, fie in dividende, care sunt impozitate cu 5%, si doar avem iluzia ca acest sistem functioneaza-. Premierul crede ca pentru a vedea care modalitate de impozitare este mai buna, cota unica sau cea progresiva, trebuie gandit pragmatic si analizata metoda care aduce de fapt mai multi bani la buget. Iar cu acesti bani, spune premierul, vor fi puse la punct programe sociale.

Potrivit premierului, chiar si in eventualitatea introducerii cotei unice de impozitare, -cei cu venituri mai mici nu vor pierde. Pana acum, ei erau scutiti de impozite pana la nivelul de 18%, iar transa celor care intrau intre 18 si 23%, datorita modalitatilor de deductibilitate, nu vor fi afectati-. Adrian Nastase este de parere ca economia subterana reprezinta intre 30% si 40%, precizand ca -simplificand sistemul, putem sa aducem la suprafata mai multe venituri, sa le impozitam pe acestea intr-un mod corect si sa obtinem, in felul acesta, mai multe venituri la buget-.

Premierul a mai declarat ca in privinta noului sistem de impozitare nici in aceasta saptamana guvernul nu va lua o decizie. -Vrem sa facem aceste discutii serios. In momentul in care vom ajunge la o anumita concluzie, intr-un sens sau altul, sa stim ca sunt cunoscute toate consecintele si ca ele sunt asumate in mod public si de catre guvern, dar si de catre partenerii sociali. Solutia pe care trebuie sa o adoptam din ianuarie 2004 va fi sa continuam sistemul actual, care vedem ca nu ne-a ajutat foarte mult in colectarea impozitelor, sau sa introducem un sistem nou, cu formule ce vor ajuta la eliminarea unor forme de eludare a platii impozitelor si cu solutii de aducere la suprafata a unor venituri mai mari-, a conchis Adrian Nastase.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.