Home Social Romania nu este o destinatie turistica prioritara

Romania nu este o destinatie turistica prioritara

DISTRIBUIŢI

Infrastructura precara si numarul redus de hoteluri de pe litoralul romanesc sunt principalele motive pentru care operatorii straini din domeniul turismului nu plaseaza Romania pe lista lor de destinatii prioritare, sunt de parere reprezentantii tour operatorului german TUI.

-Romania nu este una dintre destinatiile de top pentru TUI. Dintre tarile din Europa de est, cea mai solicitata tara este Bulgaria, unde s-au construit foarte multe hoteluri si s-a dezvoltat infrastructura in ultimii ani-, a declarat la Berlin, la Targul International de Turism, purtatorul de cuvant al TUI, Stefanie Rother.

Ea a mentionat ca printre destinatiile de top ale operatorului german pentru vara anului 2006 se numara Grecia, Egipt, Turcia, Marea Britanie, Germania si Insulele Canare. Bulgaria ocupa pozitia a 10 in clasamentul destinatiilor prioritare pentru sezonul estival, in timp ce Romania nu apare in acest top.

Reprezentantii TUI au apreciat ca principalul motiv pentru care turistii se orienteaza in special spre Bulgaria este dezvoltarea semnificativa a acestei destinatii in ultima perioada. In opinia lor, Romania are prea putine hoteluri si o infrastructura precara comparativ cu tara vecina.

In ceea ce priveste ultimele tendinte in materie de petrecere a vacantelor, Rother a apreciat ca se cauta din ce in ce mai mult pachetele de tip -all-inclusive-.

-Sunt solicitate mai ales statiunile care ofera astfel de pachete, in care sunt incluse toate serviciile, in special pentru familii. In acest fel, acestea stiu foarte bine de la inceput cat costa toata vacanta respectiva-, a mentionat Rother.

De asemenea, statiunile balneare pentru relaxare sunt in topul preferintelor turistilor. Un nou concept dezvoltat de catre operatorii de turism si care este extrem de solicitat este cel de -club-.

In plus, tururile de orase sunt foarte cautate in ultima perioada, precum si vacantele modulare, in functie de un program individual, si nu in grup, astfel incat sa se poata stabili o data proprie de plecare si de sosire, hotelul si alte elemente.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.