Ne-au troienit cu dor aducerile-aminte: ce bine era când aveam doar criza economică! Acum suntem abia în februarie și am comasat deja câteva crize – pe lângă cea economică avem și una politică, în parlament, plus o criză meteo comasată și ea: acum luptăm cu nămeții apoi vom lupta cu inundațiile iar dacă până în martie nu vom muta munții de zăpadă în câmp, vom avea și o criză a locuințelor înghițite de ape. Dacă era după capul dlui Antonescu (Felix) acum aveam și demisia președintelui, ca să fie tabula rasa. În fine, după ce scăpăm de zăpadă și de inundații, vin alegerile ceea ce reprezintă altă încleștare cu natura politică. Pe ici, pe colo, campania electorală a răzbit și printre nămeți unde PCJ, prefecții și primarii din județele calamitate s-au certat acuzând discriminarea politică. În Vrancea, de pildă, PCJ Marian Oprișan, care a acuzat prefecții că „vor să-i pună în genunchi pe PCJ din USL și nu vor să aloce fonduri”, a reușit totuși declanșarea „stării de alertă” obținând fonduri și utilaje suplimentare de la guvern – în timp ce dl. Ponta, devenit persona non grata la Grivco după discursul în Parlament, încearcă să recâștige încrederea camarazilor cerând instituirea „stării de urgență” în județele troienite.
Vasăzică, după ce a cerut respingerea ACTA (tratatul împotriva pirateriei pe Internet) fiindcă îngrădește anumite drepturi și libertăți, dl. Ponta cere acum starea de urgență care ar îngrădi și mai multe. Cel mai dornic să dărâme nămeții a fost însă tot Gigi Becali care a chemat sub lopeți toată suflarea masculină spre a conduce războiul de eliberare a românilor de sub zăpezi luptând până „la ultima oaie” salvată. Vorba poetului: brațul său prin taberi zeci de lopeți împarte. Bravo lui! Retras cu soția la Predeal, departe de lumea dezlănțuită care-l trimitea la lopată, președintele Băsescu a invitat partidele parlamentare la consultări pe tema Tratatului de stabilitate europeană și a funcționării parlamentului – ambele considerate neprioritare de dl. Ponta. Drept care USL nu s-a dus la Cotroceni ca să nu se împotmolească pe drum – deși dl. Băsescu tocmai declarase că „a venit timpul generației tinere”. ?ê?£i s-a dus vremea generației sale. Așa că s-a dus ministrul Vreme și a venit timpul ministrului Mustea despre care dl. Mitrea zicea că tatăl acestuia a încercat anterior să-i cumpere o funcție în PSD.
Probabil că acolo erau mai scumpe așa că i-a luat un minister la mâna a doua în PDL. Vreme trece, vreme vine, ce e rău se vinde bine.
Tia ?ê?£erbănescu