Home Economic-Financiar Serviciul de termoficare din Drobeta-Turnu Severin, concesionat ilegal

Serviciul de termoficare din Drobeta-Turnu Severin, concesionat ilegal

DISTRIBUIŢI

Confederatia Nationala Cartel Alfa a solicitat corpului de control al guvernului demararea unei anchete privind concesionarea, la inceputul anului 2004, a serviciului de termoficare de catre Primaria Municipiului Drobeta Turnu Severin catre Regia Autonoma a Activitatilor Nucleare (RAAN).

In fapt, liderii sindicali acuza ca procesul de concesionare a fost unul ilegal dat fiind ca, potrivit legii, concesionarul ar trebui sa fie o persoana juridica sau fizica de drept privat, romana sau straina. Lucrurile nu stau intocmai si in cazul RAAN, care este o regie de interes national, prin urmare de drept public. -Administrarea serviciilor de energie termica a fost in ograda primariei, cea care a si semnat actele pentru concesionarea acestui serviciu-, a precizat, ieri, vicepresedintele Cartel Alfa, Petru Dandea. Mai mult decat atat, potrivit lui Dandea, -RAAN a incalcat contractul de concesionare incheiat cu primaria prin mandatarea unei societati infiintate ad-hoc, respectiv SLI Termo SRL, care a preluat personalul din exploatare, separandu-l de serviciu. Aceasta societate, SLI Termo, este infiintata si administrata de liderul sindicatului SLI Termo din cadrul Termocentralei Halanga care, la randul sau, este o sucursala a RAAN-. Sindicalistii sustin ca in cazul administratorului unic de la Termo SRL se poate vorbi de o incompatibilitate de functii. -Domnia sa este liderul de sindicat la sucursala RAAN, dar si administrator unic la societatea recent infiintata-, a precizat presedintele sindicatului Lotus din cadrul SLI Termo, Valentina Silaghi. Sindicalistii sustin ca RAAN a reconcesionat activitatea de distributie pentru a nu fi nevoiti sa incadreze personalul in aceleasi grile de salarizare ale RAAN.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.