Valentin Nicolau, fostul Președinte al Televiziunii Române, proprietarul editurii Nemira, scriitor şi dramaturg, a decedat, marţi, la vârsta de 54 de ani, în urma unui stop cardio-respirator.
Decesul a fost declarat după 45 de minute în care s-au făcut manevre de resuscitare.
Nicolau se afla marți seara în maşina personală când a început să se simtă rău. Ambulanţa a fost chemată de o altă persoană.
Medicii au început manevrele de resuscitare în timp ce îl transportau pe Nicolau la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Manevrele de resuscitare au continuat la spital.
Chirurgul Florin Chirculescu, un apropiat al lui Valentin Nicolau a declarat că nu ştie ca fostul şef al TVR să fi fost cardiac, că acesta se lăsase de fumat şi slăbise.
Scriitor, proprietar al grupului Nemira, fost preşedinte-director general al Societăţii Române de Televiziune, Valentin Nicolau, în vârstă de 54 de ani, a fost de formaţie geofizician.
Valentin Nicolau a condus Televiziunea Română, din funcţia de preşedinte-director general, în perioada 2002-2005. De asemenea, Valentin Nicolau a fost membru în fostul Consiliu de Administraţie al TVR, care a fost demis pe 10 decembrie 2013 de Parlament, odată cu respingerea raportului de activitate al SRTv pe anul 2012.
În 2013, Valentin Nicolau s-a numărat printre numele vehiculate pentru preluarea din nou a şefiei TVR.