Referitor la articolul publicat in Curentul, 8 ianuarie 2015, sub semnatura dnei Dorina Lascar, reporter de investigatii, in categoria “Dezvaluiri”, sub titlul “Licitatie IT cu dedicatie pentru SAP, in desfasurare, la Hidroelectrica administrata de Remus Borza”
Hidroelectrica, companie nationala strategica, aflata in reorganizare judiciara, a inregistrat cresteri atat in ce priveste cifra de afaceri, cat si in ce priveste profitul brut, clasandu-se pe locul 3 in topul celor mai profitabile companii din Romania. Societatea are un control strict al costurilor de productie, investitiile fiind dimensionate in functie de prioritatile strategice si de posibilitatile de finantare ale acestora. Hidroelectrica raspunde provocarilor pe care le presupune interconectarea pietelor la nivel regional si European prin permanenta orientare catre calitate si inovatie, prin optimizarea managementului si prin pregatirile pentru listarea la bursa a unui pachet de 15% din actiunile companiei.
Avand in vedere cele de mai sus, implementarea unei solutii ERP este vitala pentru buna functionare a organizatiei, caietul de sarcini care face obiectul articolului fiind conceput sa raspunda cerintelor beneficiarului pe termen mediu si lung.
Departe de a fi ”cu dedicatie”, caietul de sarcini privitor la licitatia pentru achiziționarea unui Sistem Informatic Integrat de tip ERP construit de catre Hidroelectrica, isi propune sa devina, daca nu un standard in industria IT din Romania, cu siguranta un reper pentru licitatiile IT din sfera sectorului public, in special pentru deshidere, transparenta si corectitudine. Hidroelectrica a ales astfel sa fie un portdrapel pentru schimbarea mentalitatilor din zona publica a comunitatii IT din Romania, de altfel puternic zdruncinat recent de scandaluri, si pentru introducerea de „bune practici IT” din mediul privat.
Caietul de sarcini ERP propus de catre Hidroelectrica se distinge prin:
1. Deschiderea totala fata de intreaga comunitate a furnizorilor IT din Romania si catre toate tehnologiile, atat cele recunoscute international cat si catre producatorii si furnizorii IT locali. Dorind participarea tuturor producatorilor de software de tip ERP internationali si din Romania, Hidroelectrica a ales sa nu ingradeasca participarea prin introducerea de mecanisme de limitare tehnice, de altfel permise de catre OUG34. Fisa de date si caietul de sarcini, care pot fi consultate public pe site-ul e-licitatie.ro, confirma ca nu exista bariere de natura tehnica privind participarea la aceasta licitatie.
2. Pregatirea caietului de sarcini s-a efectuat prin consultarea cu reprezentanti ai principalilor producatori de tehnologie ERP, atat locali cat si internationali, tocmai pentru a evita introducerea in cadrul caietului de sarcini a unor elemente limitative si contestabile, un procedeu de altfel legal, relativ uzitat in cadrul licitatiilor din sistemul public. Principalii producatorii de software ERP locali din Romania au fost asigurati de corectitudinea licitatiei si totodata incurajati puternic sa participe intr-o competitie corecta.
3. Caietul de sarcini a primit aviz favorabil din partea ANRMAP si din partea Comisiei Tehnico Economica din cadrul MSI, obtinand aprobarea din partea celor doua institutii, inainte de a fi lansata public procedura, ceea ce nu lasa loc de indoiala privind ingradirea competitiei sau legalitatii.
4. Fiind o companie care promoveaza inovatia, Hidroelectrica a ales sa construiasca un caiet de sarcini aprofundat cu cerinte procesuale de implementare, putin utilizate in cadrul mediului public din Romania, dar relativ uzitate in mediul privat. Astfel Hidroelectrica a ales modelarea cerintelor functionale ale companiei prin descompunerea lor intr-un set de 78 de procese generice, din care doar 10% au un caracter specific producatorilor de energie, restul fiind procese standard, care au loc in orice societate comerciala, in completarea cerintelor clasice functionale pentru unele module ERP.
5. Caietul de sarcini propus de catre Hidroelectrica aduce o suita intreaga de protectii impotriva unor procedee incorecte, relativ intalnite in cadrul licitatiilor complexe de tip ERP, in special in mediul public. Astfel s-a propus furnizorilor un parteneriat pe 54 de luni, cu preturi pentru licente, suport de licente si implementare si suport de tip „zi-om” fixe pe intreaga durata a acordului cadru, inclusiv previziunile de solicitari de dezvoltari ulterioare fiind cuantificate si dimensionate. In acest fel Hidroelectrica s-a protejat impotriva mecanismelor de tip „act aditional”, care avantajeaza furnizorii in cadrul contractelor complexe de tip ERP si foarte uzitate in mediul public, care umfla valoarea contractelor in timpul implementarii si postimplementare.
6. Avand in vedere importanta companiei in cadrul sistemului energetic national, Hidroelectrica a ales sa se protejeze impotriva oricaror posibilitati de fraudare la prezentarea ofertelor, prin cerinta de documentare a tuturor celor 78 de procese solicitate in cerintele functionale, rezervandu-si totodata dreptul de a verifica oricare proces printr-o demonstratie „live”. Aceasta solicitare permite Hidroelectrica sa se protejeze impotriva mecanismelor de fraudare de tip „hartia suporta orice”, prin care furnizorii ar putea sa creeze o falsa aparenta a acoperirii integrale a cerintelor, prin falsificarea de capturi de imagine. Aceasta cerinta ar trebui sa nu constituie niciun impediment pentru un producator de software ERP serios iar documentarea acestor procese trebuie sa denote preocupare, seriozitate si mai ales experienta. Mai mult, Hidroelectrica considera ca acest tip de solicitare ar trebui sa devina o referinta si un standard in cadrul licitatiilor din mediul public.
7. Costurile totale estimate ale proiectului de maxim 3,5 mil EUR, defalcati pe 54 de luni, reprezinta de departe un pret corect, just si comparabil cu orice proiect similar derulat in mediul privat. Reamintim publicului ca licitatiile anterioare acestui caiet de sarcini, efectuate inainte de intrarea in insolventa, au avut un buget supraestimat de peste 11.000.000EUR si caietul de sarcini avea un destinatar cunoscut.
Articolul publicat in Curentul, 8 ianuarie 2015, sub semnatura dnei Dorina Lascar, reporter de investigatii, in categoria “Dezvaluiri”, sub titlul “Licitatie IT cu dedicatie pentru SAP, in desfasurare, la Hidroelectrica administrata de Remus Borza”, este un articol calomnios, plin de afirmatii inexacte, speculative, tendentios, complet nedocumentat si neverificat.
Trecand peste faptul ca autorul articolului nu a respectat principiul elementar ce guverneaza codul deontologic al oricarui jurnalist de investigatie, ‘audiatur et altera pars’, el nu a efectuat o minima verificare a informatiilor publice existente pe site-ul e-licitatie.ro. Astfel:
1. Data limita de primire a ofertelor este inexacta. Hidroelectrica a prelungit data limita de depunere a ofertelor pe 14 Ianuarie 2015 la solicitarea unor furnizori, tocmai pentru a oferi timp suficient pentru o documentare adecvata, confirmand astfel deschidere si transparenta.
2. Licitatia este deschisa tuturor competitorilor interni si internationali, afirmatia ca ea ar fi „pregatita” pentru cuplul SAP/ROMSYS reprezinta o calomnie. Pana la momentul curent Hidroelectrica a raspuns unui numar de 14 cereri de solicitare de clarificare cu un cumul de 158 de intrebari venite din cadrul tuturor furnizorilor si reprezentantilor de tehnologie, informatie care poate fi verificata pe site-ul e-licitatie.ro. Un numar de 7 alte solicitari cuprinzand 28 de intrebari se afla in curs de elaborare a raspunsurilor. Acest lucru confirma interesul acordat de catre toti furnizorii de tehnologie seriosi si confirma in plus deschiderea caietului de sarcini propus de catre Hidroelectrica.
3. Insinuarea tendentioasa a unei afinitati intre compania Hidroelectrica si companiile Vimetco si Romsys, via unui actionariat rusesc, este nefondata. In cadrul planului de reorganizare judiciara companiei Romsys i-au fost reziliate mai multe contracte, unele fiind renegociate cu procente importante de reduceri de preturi, informatie publica, care poate fi verificata in cadrul rapoartelor administratorului judiciar publicate pe www.hidroelectrica.ro.
4. Termenul rezumatova, care apare in articol „declaratie rezumatova (din limba rusa)”, si prin care se insista in a asocia limba rusa in cadrul constructiei acestui caiet de sarcini, nu poate fi identificat in cadrul caietului de sarcini. Acest lucru se poate verifica usor prin consultarea site-ului e-licitatie.ro
5. Nu sunt prezentate argumente pentru relevanta si legatura intre ‘baietii destepti’ mentionati in articol si competentele, experienta si expertiza dlui Yugo Neumorni, precum nu este argumentata legatura intre implementarea ERP de la Alro si caietul de sarcini care face obiectul articolului. Tocmai datorita competentei si expertizei a fost selectat si numit dl Neumorni in aceasta functie, pentru a asigura o implementare functionala, de succes. Afirmatiile autorului articolului se prezinta a avea un caracter speculativ si reprezinta calomnii si atac la persoana.
6. Lipsa structurii rapoartelor solicitate reprezinta o alta tehnica de protectie aleasa de Hidroelectrica fata de posibilitatile de fraudare. Oricine utilizator de ERP cunoaste ca structura rapoartelor solicitate de catre utilizatori sufera modificari continue.
7. Beneficiile unui Sistem de Management al Calitatii, pretins de catre autor a fi fost descrise din documentatia SAP sunt aceleasi indiferent de platforma ERP.
8. Bugetul ERP pretins tendentios de catre autor ca fiind doar de servicii reprezinta o intoxicare. Bugetul maximal propus de catre Hidroelectrica si care poate fi consultat pe site-ul e-licitatie.ro include:
– 300 de licente si 4000 de licente de salarizare;
– Servicii de implementare (care includ implementarea propriuzisa si suport si mentenanta licente + suport post implementare inclusiv dezvoltari ulterioare);
– Hosting pentru mediul de testare si dezvoltare.