Ministrii apararii din Uniunea Europena s-au intalnit ieri la Roma, in avanpremiera Conferintei interguvernamentale dedicate Constitutiei Europene, pentru a testa sansele unui compromis, la sfarsitul mandatului italian la UE, pe tema sistemului european autonom de aparare. Precedenta discutie fusese programata cu ocazia unei reuniuni informale organizate de seful guvernului italian, Silvio Berlusconi, in urma cu o luna, dar a fost diplomatic anulata pe fondul sensibilitatilor exagerate in relatiile transatlantice. Ideea a fost lansata public in aprilie de patru guverne europene, cel francez si german fiind dublate de sustinerea Belgiei si Luxemburgului. Ar fi vorba despre autonomizarea unui centru de comanda al sistemului european de aparare, separat de cel al NATO, dupa ce in contextul crizei irakiene au iesit la iveala faliile tot mai adanci din interiorul Aliantei. Un proiect care este vazut de adeptii lui ca fezabil pana in 2010.
Tema a fost abordata la intalnirea de acum doua saptamani dintre premierii german si britanic si presedintele francez, in urma careia Tony Blair s-a declarat de acord cu un sistem european de aparare, dar in cadrul NATO, o varianta pe care Londra a avansat-o ca un compromis intre Washington, cel mai mare cotizant la bugetul NATO, si axa Paris-Berlin.
O alta formula de compromis a venit din partea Italiei, care se doreste si ea un fel de mediator transatlantic. Ar fi vorba nu de un real centru de comanda, ci de un centru operational compus din specialisti in operatiuni de planificare. Este o propunere mai mult sau mai putin similara cu cea avansata initial de Londra, care a fost intre timp nuantata de premierul Blair in favoarea -opozitiei- europene.
Intalnirea de vineri si sambata de la Roma nu se va solda cu o decizie, dar va oferi indicii despre cate sanse de compromis exista, diplomatii anticipand ca exista o dorinta cvasiunanima ca spiritul discutiilor sa fie unul -pragmatic-.