Home Actualitate Cardurile de sănătate au ajuns la peste 12 milioane de asiguraţi

Cardurile de sănătate au ajuns la peste 12 milioane de asiguraţi

DISTRIBUIŢI

Cea mai importantă etapă a contractului de distribuire a cardurilor de sănătate încheiat între Compania Naţională Poşta Română şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) s-a finalizat cu succes. Astfel, 12,26 milioane de români şi-au primit documentul electronic care atestă calitatea de asigurat în sistemul public de sănătate din România. Acest lucru înseamnă că 93 din 100 de asiguraţi au intrat în posesia cardului, prin intermediul Poştei Române.

„Poşta Română, în urma unor eforturi considerabile ale reţelei operaţionale a companiei, a reuşit să se achite cu succes de sarcinile impuse prin contractul cu CNAS. O rată de retur de  7% pe distribuţia cardurilor de sănătate este una pe care orice operator privat şi-ar asuma-o fără ezitare. Iar asta, având în vedere rigorile impuse prin contract, ce ţin atât de modalitatea de predare a cardurilor, cât şi de zonele acoperite, în bună parte mediul rural greu accesibil”, a declarat Irina Purcaru, Directorul Direcţiei Operaţiuni şi Relaţii Comerciale din Poşta Română.

Astfel, din cele 13,2 milioane de carduri trimise de CNAS spre distribuire, Poşta Română a predat în mâna asiguraţilor 93% din această cantitate. Persoanele care fie şi-au schimbat domiciliul şi nu au notificat acest lucru, fie nu s-au prezentat la unităţile Poştei Române pentru a-şi ridica documentul de asigurat pot să o facă, în continuare, aşa cum impun regulile CNAS.

„Atunci când ne-am înscris în cursa pentru câştigarea contractului cu CNAS am fost conştienţi de importanţa lui şi de obligaţia de a finaliza cu succes distribuirea cardurilor. Vreau să le mulţumesc tuturor angajaţilor din Poşta Română pentru efortul lor în a finaliza cu rezultate excelente prima şi cea mai importantă etapă a acestui proiect strategic. Acum, vom face o analiză atentă a modului în care s-a derulat distribuţia pe judeţe şi vrem să-i asigurăm pe cei care ne-au reclamat situaţii punctuale că nemulţumirile lor au ajuns la noi şi că nu vor rămâne nerezolvate. Facem un efort permanent să ne modernizăm serviciile, simultan cu îmbunătăţirea condiţiilor de muncă pentru angajaţi”, a declarat Alexandru Petrescu, Director General Poşta Română.

Situaţia pe judeţe arată că Bucureştiul deţine primul loc în numărul de carduri distribuite, respectiv 1,22 milioane de trimiteri, urmat de Prahova, cu peste 511.000 de trimiteri, şi de Timiş, cu peste 438.000 de trimiteri ajunse la destinaţie. Rata de retur pe cele trei judeţe, respectiv diferenţa dintre cardurile emise de CNAS conform contractului şi cardurile returnate Caselor Judeţene de Sănătate aferente, este de 12,6%, 3,5%, respectiv 10,12%.

La polul opus, judeţele cu cei mai puţini asiguraţi pentru care s-au emis carduri de sănătate sunt: Ialomiţa (79.900 de carduri emise şi o rată de retur de 8%), Ilfov (101.082 carduri emise, la un retur de 9,12%) şi Covasna (150.683 de carduri emise, la un retur de 6,6%). Judeţele în care s-au înregistrat cele mai mici rate de retur sunt: Harghita (2,6%), Sălaj (3%), Prahova (3,5%), Vâlcea (3,6%) şi Olt (3,7%).

Poşta Română a câştigat prin licitaţie, în vara anului trecut, contractul de distribuţie a cardurilor de sănătate la nivel naţional. Acordul-cadru dintre operatorul naţional de servicii poştale şi CNAS a fost semnat la 5 septembrie 2014, iar primele carduri au ajuns la asiguraţi în 19 septembrie. Valoarea totală a contractului este de 37,5 milioane de lei şi are o durată de patru ani. Volumul total ce urmează a fi livrat, la nivel naţional, pe durata celor patru ani, este estimat la aproximativ 13,6 milioane de carduri, din care 12,26 milioane au fost deja livrate.

Poşta Română este o companie naţională înfiinţată conform Legii 31/1990, şi nu o instituţie publică. Ea funcţionează pe gestiune economică, ceea ce înseamnă că îşi formează singură veniturile din contracte comerciale şi, prin urmare, se autofinanţează. Poşta Română a contribuit, în 2014, cu 390 de milioane de lei (87,8 milioane de euro) la bugetul de stat, aceasta fiind o sumă-record în condiţiile disponibilizărilor operate în anii trecuţi şi care au redus contribuţiile din impozitul pe salarii. Peste 22% din această sumă reprezintă TVA aferentă contractelor comerciale încheiate în cursul anului 2014.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.