Home Social Femeia care și-a ucis bebelușul va fi evaluată psihiatric la București

Femeia care și-a ucis bebelușul va fi evaluată psihiatric la București

DISTRIBUIŢI

Femeia din Brașov care și-a ucis bebelușul de șase luni va fi transportată la Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici“ din București, pentru a fi evaluată psihologic și psihiatric, după judecarea recursului formulat de aceasta la decizia de arestare preventivă. Medicii psihiatrii vor stabili dacă femeia a avut discernă­mânt în momentul comiterii crimei. Femeia de 27 de ani care și-a făcut bucăți bebelușul de șase luni și l-a pus în pungi de plastic în cămară ar putea cel puțin să fie decăzută din drepturile părintești. Dacă expertiza psihologică stabilește că are discernământ, ea riscă ani grei de închisoare, iar dacă nu, ar putea fi internată într-un spital de Psihiatrie.

Discernământul femeii, hotărâtor pentru sentință

Ea a fost arestată preventiv, sâmbătă, pentru 29 de zile, de magistrații Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov, sub acuzația omor deosebit de grav, dar decizia a fost atacată cu recurs. După judecarea recursului, Monica Iudeanu va fi adusă în Capitală, pentru evaluarea care îi va stabili starea psihologică din momentul comiterii faptei. Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov, Lucreția Teleki, procurorii au decis ca femeia să fie transportată la București după judecarea recursului la măsura arestării preventive, care va avea loc, miercuri, la Curtea de Apel Brașov, potrivit Mediafax.

Copil jertfit lui Dumnezeu, sub ochii fraților

După ce a șocat o țară întreagă cu gestul său, tânăra, care aparține cultului penticostal, și-a motivat gestul în fața procurorilor invocând versete din Vechiul Testament și spunând că l-a adus ca jertfă lui Dumnezeu.  Femeia și-a ucis bebelușul sub ochii celorlalți copii, unul dintre aceștia, de opt ani, chemându-și tatăl acasă pe telefonul mobil. Iosif Iudeanu, care are 38 de ani și este fără ocupație ca și soția sa, a chemat Poliția. Bărbatul a rămas acum singur cu cei șase copii, pe care îi crește din ajutoarele oferite de Biserica Penticostală. Bebelușul de șase luni ucis de mama lui a fost înmormântat, duminică, la Brașov, în prezența membrilor familiei din partea tatălui și a prietenilor, pastorul care a oficiat ceremonia spunând că tragedia este „lucrătura diavo­lului“, religia penticostală nepro­povăduind acte de jertfă umană.

Psihoză postnatală sau nebunie?

Specialiștii spun că femeia ar fi putut fi afectată de o stare avansată de depresie postnatală, cunoscută sub numele de psihoză postpartum. Dacă starea de tristețe după naștere este normală după orice naștere și trece după două săptămâni, cea de depresie durează maximum trei săptămâni, psihoza postpartum se poate dezvolta în șase luni, iar proaspăta mămică trebuia să apeleze sau să fie semnalată psihologilor sau psihiatrilor pentru tratament și monitorizată. Depresia și tristețea postnatală sunt normale pentru orice mămică, din cauza modificărilor hormonale și a celor de la nivelul creierului, unde substanța care „dă“ fericirea, serotonina, scade. Psihoza postnatală trebuie însă identificată din timp cu ajutorul medicilor de specialitate, pentru a se evita situații prec um cea de la Brașov.
Specialiștii spun că femeia, care mai are șase copii minori, ar fi putut dezvolta o psihoză postpartum, o stare mai gravă decât depresia postnatală, în care femeia afectată are gânduri de automutilare sau de a provoca rău copilului.

25 de ani de închisoare sau spital de Psihiatrie

Monica Iudeanu este apărată de un avocat din oficiu de la Baroul Brașov, care urmează toate procedurile obișnuite, inclusiv recursul, pentru a o apăra.  La luarea hotărârii finale instanța va ține cont de expertiza psihiatrică, dar și de cea crimi­nalistică. Vor fi astfel conexate toate aspectele psihologice, dar și cele criminologice, inclusiv portretul pe care criminaliștii  i l-au făcut acestei femei, fiind analizate toate circumstanțele care ar fi putut duce la comiterea faptei. Potrivit avocatei Doina Rizea, de la Baroul București, dacă se dovedește că femeia a avut discernământ în momentul comiterii faptei, riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 25 de ani. Dacă psihiatrii stabilesc că femeia nu a avut discernământ, aceasta va fi internată într-un spital de Psihiatrie, unde, sub cheie, va fi tratată de medicii de specialitate.

Mihaela Iamandei

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.