Fiindca PNA a dat iama in functionarii Primariei Capitalei care lucreaza la aplicarea Legii 10/2001 referitoare la retrocedari, primarul Traian Basescu le-a interzis angajatilor sai sa mai faca declaratii. El a afirmat, ieri, in cadrul unei conferinte de presa, ca din 23 de angajati implicati in rezolvarea dosarelor, sase au fost chemati la PNA, pe data de 16 octombrie a.c., sa -dea cu subsemnatul-. -Primul care trebuia anchetat sunt eu, nu functionari care primesc trei milioane pe luna. Eu nu voi da citatia respectiva celor sase functionari-, a declarat Basescu. El a spus ca cere public sa se inceteze cu presiunile PNA asupra functionarilor primariei. Edilul a interzis, incepand de ieri, orice audienta legata de dosarele referitoare la Legea 10, care se va face numai prin Registratura. Astfel, petentii nu vor mai comunica cu functionarii decat prin intermediul hartiilor, orice audienta fiind interzisa. Potrivit lui Basescu, intimidarea functionarilor primariei de catre procurori si politisti are drept scop intarzierea proceselor de retrocedare in beneficiul unor persoane din vechiul regim, care acum isi pierd locuintele la Strasbourg.
-Daca PNA doreste relatii, ii invit public sa ma cheme pe mine la audieri, pentru ca pe dispozitiile respective este semnatura mea-, a conchis Basescu.