Inca un nume de referinta al fotbalului romanesc a intrat in legenda.
Luni seara, dupa o lunga si grea suferinta, Zoltan Crisan, fost component al Craiovei Maxima si al nationalei Romaniei, s-a stins din viata.
Vestea a zguduit si a intristat profund lumea sportului-rege. Nascut in 1955, Zoli Crisan a jucat 237 de meciuri in tricoul Universitatii, inscriind pentru alb-albastri 40 de goluri.
El a fost un veritabil idol al Olteniei fotbalistice, avand o importanta contributie la aducerea in Banie a trofeului cuvenit campioanei, in anii 1980 si 1981, si la cucerirea Cupei Romaniei, in patru editii: 1977, 1978, 1980 si 1983. Clasa sa internationala a fost confirmata de cele 46 de selectii la echipa nationala, pentru care a marcat de patru ori. Cea mai prestigioasa performanta a carierei sale a fost disputarea semifinalei de Cupa UEFA, Universitatea – Benfica Lisabona, in anul 1983.
Odihneasca-se in pace!