Datoriile istorice ale industriei de apărare vor fi șterse, prin proceduri acceptate de către Uniunea Europeană, pentru a salva locuri de muncă și a relansa un sector esențial pentru economia românească, a anunțat premierul Victor Ponta, în ședința de marți a Guvernului: „Vreau, prin măsuri care ne sunt permise și de Uniunea Europeană, să sprijinim industria de apărare din România, industrie care a fost, în ultimii ani, din păcate, o zonă oropsită, nimeni nu s-a mai preocupat de ea. Vreau nu doar să salvăm locurile de muncă, să redevenim competitivi, dar, prin ceea ce ne-a permis Uniunea Europeană, să putem șterge datorii istorice, pe care oricum nu o să le poată niciodată plăti, și să relansăm acest sector esențial pentru economia românească”. La finalul ședinței de guvern, surse oficiale au declarat pentru presă că a fost aprobată o ordonanță de urgență pentru „diminuarea arieratelor bugetare” ale unor operatori economici din industria de apărare. În urmă cu două săptămâni, agenția Mediafax a anunțat că Guvernul este pregătit să adopte o ordonanță pentru diminuarea arieratelor bugetare ale unor operatori economici din industria de apărare, după ce un proiect în acest sens a fost pregătit încă din februarie 2011. În forma din urmă cu trei ani, prezentată atunci de MEDIAFAX, era prevăzută ștergerea datoriilor la buget ale firmelor din industria de apărare, de circa un miliard lei, cu argumentul că o normă UE permite protejarea interesului militar național și că executarea silită a bunurilor va afecta volumul capacităților de producție pentru apărare. Ștergerea datoriilor acumulate de către companiile din industria de apărare era prezentată drept o măsură de redresare economico-financiară a acestora. Pe lista companiilor din industria de apărare care funcționează sub autoritatea Ministerului Economiei se află Romarm cu filialele sale, Avioane Craiova, IAR Brașov, Șantierul Naval Mangalia, IOR București, Romaero, Uzina Mecanică Orăștie, Construcții Aeronautice.