Home Politic VIDEO: reportaj inopinat la birourile parlamentarilor din Constanța

VIDEO: reportaj inopinat la birourile parlamentarilor din Constanța

DISTRIBUIŢI

Cel mai bun job din România e cel de parlamentar: bani frumoși, muncă puțină, pensie bună, mașină, șofer, secretară, totul din banii noștri. N-am avea nimic de comentat dacă măcar ar face legile clare și corecte. Jurnaliștii de la Dobrogea Tv, că tot se apropie noua sesiune parlamentară iar aleşii nostri vor sta mai mult în capitală, au hotărât că nu ar fi rău să dea o raită pe la cabinetele din teritoriu și iată ce a ieșit: „cum de puţin timp trăim într- o Românie a lucrului bine făcut, am început cu peneliştii de pe litoral. Patru la număr precum Cei trei Muşchetari: senator Puiu Haşotti şi deputaţii Gheorghe Dragomir, Mihai Lupu şi Victor Manea. O primă constatare: primii trei au birourile în acelaşi sediu, lucru util pentru alegatori, gândinu-ne la faptul că, daca unul nu este la birou, sunt ceilalţi iar omul simplu care vine cu jalba în proţap nu bate drumul degeaba. În fine, echipa se urcă în maşină şi îi dăm drumul. Ajungem la sediul central de pe strada Traian. Uşi deschise, trei secretare şi surpiză, la căteva minute după ce intrăm noi ajunge la birou şi senatorul Puiu Haşotti. Parlamentarul face ochi mari când ne vede şi se interesează ce vânt ne-a adus la el. Colega mea face prezentările, el se ţine băţos: că nu a auzit de Dobrogea TV (acu e de înţeles omul, că doar îşi duce traiul numai pe la Bucureşti şi stă în teritoriu cât cioara în par), că de unde ştiam că vine la birou, se încruntă puţin la secretarele care nu l-au anunţat că va găsi presa la birou.

În fine, facem interviul: senatorul Puiu face adhoc o compunere, că de, e printre cei mai vechi constănţeni în Parlament şi cum se spune în televiziune, are vorbele la el: moşii vin la biroul său ca la sediile unde se distribuie ajutoarele europene, îi ajută, îi trece strada, etc.

Despre activitatea în plen, nu ştie, a pierdut şirul iniţiativelor şi cuvântărilor, dacă chiar ne interesează, să consultăm netul. În fine terminăm treaba cu demnitarul şi începem cu secretarele. Colega mea Corina încearcă să afle de soarta celorlalţi trei parlamentari. Aştia, mai secretoşi decât agentul 007. Fetele de la secretariat ne servesc varianta cum că sunt plecaţi pe la simpozionul cutare, nu ştiu ce colegii de conducere în ţară, alte gogoşi. Corina se ţine tare: alegătorul are dreptul la un număr de telefon, sau un email unde să- şi verse oful. Secretarele încep să se enerveze: Nu ştim, întradevăr ar fi trebuit să lase măcar un număr de telefon, Nu suntem consultantele de imagine, deci… Plecăm cu un gust amar şi Corina începe standup- ul de rigoare în faţa sediului. În toiul filmărilor surpriză! Cine iese şi merge precum pisica să nu fie văzut? Puiu Haşotti. Realizează târziu că a intrat în cadrul camerei şi că o să- l vadă toată urbea cum a spus minciunele la televizor. Când şi- a dat seama că e Ruşinică, vine la cameră şi se interesează ce mai filmăm. În fine, pleacă. Plecăm şi noi două staţii de autobuz distanţă, în apropierea gării, acolo unde se află biroul lui Victor Manea. Aici dăm piept cu cruda realitate: uşa închisă, obloanele trase, nici un telefon afişat. Concluzionăm că „măcar omul ăsta le-a arătat degetul mijlociu alegătorilor din capul locului şi nu încearcă să ascundă starea de fapt, aşa cum s-a întâmplat la prima vizită” şi punem punct documentării pe teren. Cât despre tine, dragă alegătorule, nu putem să îţi urăm decât atăt: exact ca la medic, să ai noroc să ajungi cât mai puţin pe la ei. Că nu te ajută cu nimic. Aveţi mai jos toată tărăşenia.”

{youtube}gWOxmaOp1Ck{/youtube}

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.