O fetiță în vârstă de cinci ani, dintr-o comună băcăuană, care avea simptome specifice rabiei, a murit la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași, după ce a fost mușcată în luna decembrie de un câine fără stăpân. Medicii spun că micuța ar fi trebuit vaccinată antirabic imediat după incident.
Potrivit managerului Spitalului de boli Infecțioase din Iași, Carmen Dobrotă, fetița, originară din județul Bacău, a fost mușcată înainte de sărbătorilor de iarnă, iar când a fost adusă la spital, fetița avea simptome specifice rabiei. Boala urmează să fie confirmată în baza rezultatelor analizelor care au fost trimise unui laborator de specialitate din București.
Medicii ieșeni susțin că fetița a ajuns de două ori la Spitalul Județean din Bacău, fără însă să i se administreze vaccinul anti-rabic, potrivit Mediafax.
În urmă cu câteva zile, după ce starea de sănătate a fetiței s-a agravat, ea a fost transferată de la spitalul din Bacău la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași.
„Din păcate, de rabie se moare întotdeauna, chiar și la șase luni de la incident. Fetița a ajuns la noi în stare foarte gravă și a stat internată la Terapie Intensivă. Tragem un semnal de alarmă și le recomandăm oamenilor să se vaccineze chiar dacă au fost mușcați de un animal domestic“, a declarat directorul spitalului ieșean.
Mihaela Iamandei