În urma apariției în mass-media a unor interpretări eronate cu privire la prevederile proiectului de modificare a legii privind traducătorii și interpreţii judiciari, lansat în dezbatere publică pe 15 ianuarie 2015, Ministerul Justiției face următoarele precizări:
Proiectul de lege supus spre dezbatere publică NU conduce la îngrădirea dreptului la muncă, întrucât NU are ca obiect de reglementare întreaga piaţă a serviciilor de traducere de interpretare, ci numai un segment al acesteia – segmentul serviciilor de traducere şi interpretare pentru organele din sfera sistemului de justiţie (Ministerul Justiţiei, entităţile aflate în subordinea acestuia, Consiliul Superior al Magistraturii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, instanţele judecătoreşti, parchetele de pe lângă instanţele judecătoreşti şi organele de cercetare penală, notarii publici, executorii judecătoreşti, avocaţii, mediatorii şi practicienii în insolvenţă).
Faţă de această susţinere, apreciem că trebuie făcute următoarele precizări cu privire la cadrul legal care reglementează în prezent autorizarea de către Ministerul Justiţiei a interpreţilor şi traducătorilor şi regimul juridic pe care îl propune proiectul de lege supus spre dezbatere publică:
I. Legea nr. 178/1997 pentru autorizarea şi plata interpreţilor şi traducătorilor folosiţi de Consiliul Superior al Magistraturii, de Ministerul Justiţiei, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul Naţional Anticorupţie, de organele de urmărire penală, de instanţele judecătoreşti, de birourile notarilor publici, de avocaţi şi de executori judecătoreşti, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare la acest moment și a cărei abrogare se propune prin proiectul de lege, nu reglementează, nici în prezent, activitatea de traducere şi interpretare, în general.
Din analiza Legii nr. 178/1997, rezultă că acest act normativ reglementează numai un segment al serviciilor de traducere şi interpretare, constând în activitatea de traducere şi interpretare prestată la solicitarea următoarelor organe, expres şi limitativ prevăzute în titlul şi în cuprinsul legii: Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiţiei, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, organele de urmărire penală, instanţele judecătoreşti, birourile notarilor publici, avocaţi şi executori judecătoreşti.
Întreaga contrucţie logico-juridică a normelor cuprinse în Legea nr. 178/1997 se grefează pe ideea prestării serviciilor de traducere şi interpretare de către persoanele autorizate în condiţiile acestui act normativ, aplicabile exclusiv în situaţia în care aceste servicii sunt prestate pentru entităţile enumerate în titlul legii.
II. Potrivit legii, Ministerul Justiţiei nu putea să reglementeze şi nici nu a reglementat autorizarea traducătorilor şi interpreţilor în general, ci numai autorizarea traducătorilor şi interpreţilor care, potrivit legii, pot presta servicii pentru organele din sfera sistemului de justiţie (Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiţiei, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul Naţional Anticorupţie, organele de urmărire penală, instanţele judecătoreşti, birourile notarilor publici, avocaţi şi executori judecătoreşti).
III. Legea nr. 178/1997 nu a interzis şi nu interzice nici în prezent interpreţilor şi traducătorilor autorizaţi în temeiul Legii nr. 178/1997 prestarea de servicii pentru alte persoane fizice şi juridice decât cele enumerate în titlul legii.
Prin urmare, normele sale sunt de strictă interpretare şi aplicare, neputând fi extinse prin analogie şi la raporturile juridice derivate din efectuarea serviciilor de traducere şi interpretare pentru alte entităţi decât cele prevăzute de lege.
Faţă de cele arătate, considerăm că, în practică, s-a extins, în mod nejustificat, sfera serviciilor care constituie servicii de interpretare şi traducere autorizată în accepţiunea Legii nr. 178/1997, cu modificările şi completările ulterioare, ajungându-se să se solicite şi să se presteze servicii de interpretare şi traducere în baza autorizaţiei eliberate de către Ministerul Justiţiei şi în alte scopuri decât cele reglementate de către legiuitor, menţionate mai sus.
În acest fel, calitatea de interpret şi traducător autorizat a fost utilizată în scopuri comerciale în vederea atragerii de clientelă insuficient informată cu privire la rolul interpretului şi traducătorului autorizat şi la scopul în care se efectuează serviciile de interpretare şi traducere de către acesta.
Proiectul de lege promovat de Ministerul Justiţiei menţine şi clarifică distincţia dintre traducătorul şi interpretul în general şi traducătorul şi interpretul judiciar/autorizat și reglementează un segment din piaţa serviciilor de traducere şi interpretare, şi anume segmentul serviciilor de traducere şi interpretare prestate în cadrul unei proceduri sau activităţi desfăşurate în faţa sau de către un organ din sistemul judiciar ori conex acestuia.
IV. În plus, precizăm că, proiectul de lege prevede în mod clar că traducătorii şi interpreţii judiciari își vor putea desfășura activitatea în cadrul birourilor individuale de traducere şi interpretare judiciară sau în societăţi profesionale de traducere şi interpretare judiciară, având ca obiect de activitate unic desfăşurarea activităţii de traducere şi interpretare judiciară.
În sprijinul soluţiei de reglementare a celor două forme de exercitare a profesiei au stat mai multe argumente, dintre care amintim:
– lipsa de claritate a legislaţiei în vigoare, a cărei interpretare a permis exercitarea activităţii de interpret şi traducător autorizat în următoarele forme: persoană fizică autorizată, societate comercială, angajat al unei societăţi comerciale, biroul notarial sau de avocatură etc.;
– imposibilitatea angajării răspunderii civile a societății angajatoare pentru eventuale prejudicii cauzate prin îndeplinirea necorespunzătoare a activității de traducere și interpretare autorizată, deși contractul de prestări servicii se încheie cu aceasta;
– scăderea calității activității de traducere și interpretare, precum și încurajarea practicării acestei activități în calitate de angajat, fapt ce conduce la diminuarea veniturilor traducătorilor și interpreților judiciari;
– existența unui posibil conflict între obligațiile pe care traducătorul și interpretul autorizat le are în calitate de angajat și cele pe care le are în calitate de membru al corpului profesional.
Aşadar, prin promovarea acestui proiect de act normativ se propune clarificarea şi sub aspectul formei de organizare şi funcţionare a distincţiei care rezultă şi din legislaţia actuală între interpreţii şi traducătorii autorizaţi folosiţi de organele enumerate în titlul actului normativ menţionat (care, potrivit proiectului de lege, devin traducători şi interpreţi judiciari) şi ceilalţi traducători şi interpreţi.
Aceasta nu înseamnă că pentru traducerea unui înscris, persoana interesată trebuie să se adreseze unuia dintre organele prevăzute de lege (spre ex., avocat, notar sau mediator); aceasta se poate adresa direct traducătorului şi interpretului judiciar pentru efectuarea unei traduceri, dacă traducerea va fi folosită într-o procedură sau activitate desfăşurată în faţa sau de către un organ din sistemul judiciar ori conex acestuia sau, cu alte cuvinte, dacă, în accepţiunea proiectului de lege, traducerea are caracter judiciar.
Persoana care are calitatea de traducător şi interpret judiciar va putea efectua şi acele traduceri care nu au caracter judiciar, însă, nu în această calitate şi nu în cadrul biroului sau societăţii profesionale de traducere şi interpretare judiciară.
Pentru a efectua alte categorii de traduceri decât cele prevăzute de legea inițiată de Ministerul Justiției, este suficientă înfiinţarea unei societăţi (în măsura în care societatea nu este deja înfiinţată) care să aibă ca obiect de activitate prestarea serviciilor de interpretare şi traducere, altele decât cele reglementate de proiectul de lege.
Precizăm că, aşa cum am arătat, această distincţie rezultă şi din actuala reglementare. Astfel, autorizarea la care se referă Legea nr. 178/1997 este o cerinţă impusă:
a) pe de o parte, organelor din sfera sistemului de justiţie, enumerate mai sus, de a nu folosi în activitatea lor decât servicii de interpretare şi traducere prestate de persoane autorizate în acest scop de către Ministerul Justiţiei;
b) pe de altă parte, persoanelor atestate în profesia de interpret şi traducător, care, pentru a putea presta şi servicii de interpretare şi traducere la solicitarea organelor din sfera sistemului de justiţie, trebuie să obţină, în prealabil, autorizaţia de interpret şi traducător eliberată de către Ministerul Justiţiei, autorizaţie care urmează a fi folosită pentru prestarea exclusiv a serviciilor de interpretare şi traducere necesare într-o procedură derulată de organele enumerate limitativ de Legea nr. 178/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
În acest fel ar trebui interpretat art. 2 din Legea nr. 178/1997, potrivit căruia „Activitatea de interpret şi traducător pentru Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiţiei, instanţele judecătoreşti, parchetele de pe lângă instanţele judecătoreşti, organele de cercetare penală, birourile notarilor publici, pentru avocaţi şi executori judecătoreşti se efectuează de către persoane atestate în profesie şi autorizate de Ministerul Justiţiei.”
În practică, însă, s-a extins, în mod nejustificat, sfera serviciilor care constituie servicii de interpretare şi traducere autorizată în accepţiunea Legii nr. 178/1997, ajungându-se să se solicite şi să se presteze servicii de interpretare şi traducere în baza autorizaţiei eliberate de către Ministerul Justiţiei şi în alte scopuri decât cele reglementate de către legiuitor, menţionate mai sus.
În acest fel, calitatea de interpret şi traducător autorizat a fost utilizată în scopuri comerciale în vederea atragerii de clientelă insuficient informată cu privire la rolul interpretului şi traducătorului autorizat şi la scopul în care se efectuează serviciile de interpretare şi traducere de către acesta.
V. În ceea ce priveşte intrarea în vigoare a proiectului de act normativ, facem precizarea că termenul de 1 februarie este termenul până la care persoanele interesate pot formula propuneri şi observaţii privind proiectul de lege, şi nu data la care acesta va intra în vigoare. După finalizarea proiectului de lege la nivelul Ministerului Justiţiei, inclusiv pe baza observațiilor și propunerilor primite în contextul dezbaterii publice a acestuia, proiectul va fi supus spre avizare ministerelor competente, spre aprobare Guvernului şi, respectiv, spre adoptare Parlamentului.
