Generalul Florian Coldea a fost numit prin decret prezidențial Director interimar al Serviciului Român de Informații. Astăzi, George Maior, fost politician PSD, a demisionat de la conducerea SRI.
Conform CV-ului postat pe site-ul SRI, general-locotenent Florian Coldea a fost numit prim-adjunct al directorului SRI la data de 27 iulie 2005.
În anul 2008 i-a fost acordat gradul de general de brigadă, în anul 2012 a fost înaintat în gradul de general-maior, iar în anul 2014 a fost înaintat în gradul de general-locotenent.
Anterior numirii în funcţia de prim-adjunct al directorului SRI, a deţinut diferite funcţii de conducere în cadrul Inspectoratului pentru Prevenirea şi Combaterea Terorismului din Serviciul Român de Informaţii.
A participat la misiuni, acţiuni şi operaţiuni complexe derulate în special pe profil antiterorist, în cooperare cu parteneri străini ai SRI.
În anul 2010 a obţinut titlul ştiinţific de doctor în domeniul Ştiinţe militare – Informaţii la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”, cu teza intitulată „Managementul schimbării în serviciile de informaţii”.
Florian Coldea a absolvit cursuri de pregătire pe profil antiterorist şi de intelligence desfăşurate în ţară şi străinătate.
A urmat cursurile Facultăţii de Psihosociologie din cadrul Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul”, pe care le-a absolvit în anul 1996.
Vorbeşte fluent limba engleză.
S-a născut în anul 1971 în localitatea Târnova, judeţul Arad. Este căsătorit şi are un copil.