Ministerul Economiei si Comertului propune dezbaterii publice politica energetica a Romaniei pentru urmatorii doi ani. -Principala tinta care trebuie atinsa in domeniul energetic este convergenta cat mai rapida cu nivelul european. In acest sens, este nevoie de o crestere a securitatii energetice, de sustinere a transparentei si a concurentei. Este necesar un cadru legislativ coerent, care sa sustina dezvoltarea pietei energetice, dar si a politicilor sociale-, a declarat ministrul economiei si comertului, Codrut Seres.
Unul din proiectele pe care se va axa politica energetica internationala a tarii noastre este -Nabucco-, proiect ce prevede constructia unei conducte de gaze care sa porneasca din Marea Caspica si sa tranziteze Turcia, Bulgaria, Romania, Ungaria si Austria. O alta varianta de construire a unei conducte transfrontaliere este Constanta – Trieste, prin care petrolul caspic s-ar scurge prin Romania, Serbia, Croatia si Italia.
Ministerul estimeaza ca, atunci cand vor functiona reactoarele 2, 3 si 4 de la Cernavoda, ne vom confrunta cu un surplus de energie. Astfel ca este importanta finalizarea proiectului centralei electrice cu acumulare-pompare Tarnita-Lapustesti. Studiul de fezabilitate este in curs de finalizare si urmeaza etapa atragerii de investitori.
Ajutor social, in loc de tarif social
Seres a adaugat ca este necesara si revizuirea metodologiei de tarifare in domeniul energetic, mai ales in ceea ce priveste populatia cu venituri mici. Una din modificarile necesare este inlocuirea subventiilor si a tarifului social pentru energie cu ajutorul social. In acest fel, a explicat ministrul, cine are o vila si o foloseste de doua ori pe luna nu va mai plati la fel ca cei cu venituri mici si foarte mici. Ajutoarele sociale vor fi destinate in exclusivitate categoriilor vulnerabile de consumatori.
Ministrul Economiei considera ca ar fi extrem de benefica infiintarea de noi companii, prin fuziunea unor termocentrale si hidrocentrale. -Regruparea termo-hidro va respecta principiile de securitate a sistemului. Nu vom avea o termocentrala, de exemplu Deva, grupata cu un producator hidro din Moldova. Acestea trebuie sa fie grupate dupa principiul proximitatii, pe de o parte si, pe de alta parte, dupa principii care sa le permita tehnic sustinerea sistemului energetic pe anumite zone-, a explicat Codrut Seres. El a afirmat ca strategia vizeaza in special termocentralele apartinand Termoelectrica.
Totodata, ministrul a precizat ca institutia doreste sa stearga datoriile istorice ale Termoelectrica, estimate la circa 44.000 de miliarde de lei vechi.
-Avem doua variante: fie darea in plata a unor termocentrale, parte din ele in contul datoriei pe care o are Termoelectrica, fie sa incadram societatea pe un plan de reorganizare si sa dovedim ca, in conditiile acordarii ajutorului de stat, activitatea Termoelectrica poate fi considerata profitabila economic. Din punct de vedere operational, Termoelectrica are rezultate bune, este pe plus. Datoriile vechi ingreuneaza, insa, activitatea societatii-, a mai spus Seres.
Discutii MEC – Gazprom, la Bucuresti
Vicepresedintele grupului rus Gazprom, Alexander Medvedev, se va afla la jumatatea lunii mai in Romania, discutiile cu autoritatile romane vizand, printre altele, depozitul de gaze naturale de la Roman-Margineni. -In cadrul acestor discutii, doresc sa abordez si problema unui acord semnat intre Romania si Rusia in 1996 si care vizeaza colaborarea in sectorul gazelor naturale, inclusiv problema constituirii unei societati mixte romano-ruse, cu scop comercial, pentru livrarea de gaze naturale-, a conchis Codrut Seres.
Una peste alta, potrivit strategiei de dezvoltare a sistemului energetic national, ce urmeaza a fi adoptata de executiv, Romania va produce energie electrica cu mult peste necesarul de consum, devenind unul dintre exportatorii importanti pe piata europeana.