Nou presedinte
Asociatia Nationala a Agentilor de Turism are incepand de ieri, pentru o perioada de doi ani, un nou presedinte in persoana lui Gheorghe Fodoreanu, patronul agentiei de turism Visit Romania. Acesta a preluat stafeta asociatiei de la Lucia Murariu, proprietarul agentiei de turism -Exim Tour- din Cluj Napoca. Trebuie precizat ca, anul trecut, Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism a devenit patronat.
Investitii
Compania Alcor Construct din Constanta va aloca 20,5 milioane de euro pentru constructia a trei blocuri, insumand 280 de apartamente, in statiunile Olimp si Neptun. Cladirile vor cuprinde apartamente de vacanta, iar proprietarii vor putea sa beneficieze de serviciile disponibile in hoteluri. Complexele Zeus Residence Hotel si Cronos Residence Hotel, amplasate in zona Amfiteatru din statiunea Olimp vor include 109, respectiv 124 apartamente, cu suprafete cuprinse intre 50 si 100 de metri patrati. Preturile locuintelor variaza intre 51.000 de euro si 99.000 de euro, in cazul Zeus residence Hotel, si intre 50.000 de euro si 63.000 de euro pentru apartamentele din Cronos Residence. Cel de-al treilea proiect, cu 48 de apartamente, va fi dezvoltat in zona La steaguri- din statiunea Neptun. Preturile pornesc de la 50.000 de euro (pentru un apartament cu o suprafata de 50 de metri patrati) si ajung la 85.000 de euro, in cazul unei locuinte cu o suprafata de 85 de metri patrati.
Oferta
Asociatia pentru Turism Bucovina va participa la Targul National de Turism al Romaniei cu un stand de 18 mp, organizat cu sprijinul programului CHF-USAID. Vizitatorii se vor putea informa la stand cu privire la oferta turistica a membrilor asociatiei, dar si a zonei. De asemenea, sambata, 8 aprilie, in Sala de Marmura a Complexului Expozitional Romexpo, APT Bucovina va invita la lansarea pachetului de programe turistice -Descopera Bucovina-. Obiectivul fundamental al Asociatiei pentru Turism Bucovina este crearea unui produs turistic unitar, sub marca -Bucovina-, si promovarea acestei destinatii turistice pe piata nationala si internationala.
Zbor
Constantin Voicu, directorul Aeroclubului Romaniei si presedintele Federatiei Aeronautice Romane, a anuntat ca o copie a avionului -Vlaicu II-, cu care marele aviator roman a incercat sa traverseze Carpatii, dar s-a prabusit pe 13 septembrie 1913, va zbura din nou in acest an. -Am reusit sa finalizam aripile si sa acoperim scheletul acestora cu o panza speciala. Vrem ca, pe 17 iunie, cand se implinesc 96 de ani de la primul zbor al lui Vlaicu, sa reusim o desprindere de sol. Avionul a fost dotat cu un motor mai puternic decat cel pe care il avea Vlaicu, pentru a asigura siguranta zborului-, a precizat Constantin Voicu. El a mai spus ca in toamna se va incerca traversarea cu acest aparat a Carpatilor, cu punct final Brasovul.