– Stimate Domnule Profesor, preocuparile dumneavoastra stiintifice din domeniile geologiei, geologiei marine si geo-ecologiei marine, cu realizari care v-au impus in lumea stiintifica romaneasca si internationala, par a fi la poluri opuse: pe de o parte unul din trecut, paleo-ichnologia, studiul urmelor fosile, pe de alta unul de actualitate, cum este geo-ecologia. E o vocatie?
– Da, de la inceput am avut un interes deosebit pentru tot ce este legat de mare si, in acelasi timp, pentru stiintele naturii, mai ales cele care studiaza planeta Pamant. Am oscilat, un moment, intre a fi constructor de nave si geolog. Am ales insa geologia fiindca presupune cunoastere stiintifica, dar lasa si mult loc pentru imaginatie.
– Cum ati ajuns la paleo-ichnologie?
– In facultate am fost calauzit de acad. G. Murgeanu, care a introdus la noi sedimentologia. Sedimentologia studiaza conditiile de depunere a rocilor sedimentare. De aici am ajuns la diverse aspecte ambientale, la paleo-ichnologie, studiul urmelor de tot felul – de la viermi pana la animale mari – care se pastreaza pe suprafata stratelor geologice. Din recunoasterea urmelor ne putem da seama de cum a fost mediul, clima in momentul depunerii rocii respective. Teza mea de diploma a fost despre miocenul din zona Vrancea. Aici depozitele miocene s-au format in conditii ambientale variate – de la mare destul de adanca pana la litoral, cu mici delte. Tot aici am gasit pe suprafata straturilor urme de ploaie, de cristale de gheata, de curenti si, langa ele, urme de pasari mici si mai mari, de carnivore, chiar de elefanti. Am incercat sa fac o clasificare a lor in asa fel incat chiar din denumirea urmelor sa se inteleaga cui apartineau.
– V-ati luat doctoratul la Universitatea VI din Paris, in 1974, cu tema Formarea si evolutia Deltei Dunarii, avand coordonator pe prof. Louis Glageaud. A fost o schimbare de directie in cercetarile dumneavoastra?
– Intr-un fel, da. Datorita prof. G. Murgeanu am avut sansa sa beneficiez de o bursa la Paris, unde am facut o specializare in geologie marina. Inainte de a pleca la aceasta specializare incepusem studiul Deltei Dunarii si, dupa intoarcere, am continuat cercetarile in delta, insa cu o alta intelegere.
– Ati elaborat si o conceptie originala.
– Reconstituirea trecutului unei formatiuni cum este Delta Dunarii trece prin mai multe etape – un studiu al proceselor de sedimentare si caracteristicile formatiunilor delatice, un studiu al faunelor care au trait in timpul depunerii diverselor pachete de roci si, in final, incercarea de a interpreta prin metode moderne, cum ar fi C-14 s.a. Toate impreuna conduc la o imagine destul de coerenta a evolutiei deltaice.
– Timpul nostru este unul al pragmatismului si eficientei. Din aceasta perspectiva, care este finalitatea acestor studii?
– Chiar inceputul cercetarilor din Delta au fost pe un fundal economic: s-au descoperit niste minerale interesante din punct de vedere economic si am incercat sa vedem de ce concentratiile de astfel de minerale se gasesc numai in anumite zone, cum s-au facut aceste concentrari de minerale grele, ce rezerve sunt. Am reusit sa intelegem si sa conturam zonele cu mai multa precizie. La aceasta parte aplicativa a cercetarilor s-a adaugat si partea stiintifica, privind evolutia si dezvoltarea Deltei.
– Sa inteleg ca asa ati ajuns la Mare? Asta pentru ca acum sunteti director general al Institutului National de Geologie Marina si Geo-ecologie, implicat in mai multe programe de cercetare in tara si peste hotare.
– Asa este. Unul dintre obiectivele principale de cercetare ale Institutului nostru este sistemul Dunare, Delta, zona litoralului, Marea Neagra. Sistemul se comporta ca un tot, cu interactiuni intre toate elementele si din toate partile.
– Geologia marina trebuie sa fie un domeniu fascinant, poate pentru ca se stie prea putin despre ea.
– Dupa cum se stie, marea acopera mai mult de 70% din suprafata Pamantului si, daca se cunoaste relativ bine ce este pe uscat, suntem inca la inceputul cunoasterii a ceea ce este sub apa, indeosebi in zonele adanci.
– Si ce s-ar putea gasi?
– Sunt posibilitati nelimitate, incepand de la titei si gaze naturale pe marginile continentale pana la metale, in niste concentratii care nu s-au gasit pe uscat. Una din bogatiile mari este reprezentata de ceea ce se numeste noduli polimetalici, niste formatiuni, de diferite dimensiuni, care contin metale de mare interes: mangan, cupru, nichel, cobalt, fier, argint si inca multe altele. In zonele adanci, acesti noduli acopera fundul oceanelor, avand densitati impresionante, ca un fel caldaram. Sunt rezerve enorme. In zona dorsalelor medio oceanice sunt emisiuni hidrotermale la 300-400 de grade, de solutii suprasaturate in metale si multe altele. Aceste zone sunt cercetate si se investeste in tehnologia de recuperare a acestor zacaminte, avandu-se in vedere si problemele de mediu care apar la exploatare.
– Problema care se pune este a tehnologiilor de valorificare.
– Aceste tehnologii trebuie sa fie si foarte curate.
– Aici geologia intalneste ecologia.
– Mai ales in domeniul hidrocarburilor. Despre cele de pe platourile continentale se stie foarte bine si se incearca exploatarea acestor zacaminte cat mai nepoluant. Dar, la adancimi mai mari, gazele, in special metanul, apar sub forma de cristale, care la anumite temperaturi si presiuni arata ca gheata. Aceasta forma de agregare se numeste gaz hidrati sau clatrati. Estimarile arata ca rezervele aflate la adancimi de peste 600 m sunt de cateva ori mai mari decat cele existente pe uscat si pot constitui, efectiv, o rezerva de energie a viitorului.
– Presupunand ca vor fi create tehnologii adecvate, nu exista pericolul ca exploatarea lor sa distruga alte echilibre?
– Cand s-a pus, in urma cu vreo 20 de ani, problema exploatarii nodulilor s-au facut prevederi speciale chiar in Dreptul Marii. S-au impus si tehnologii -curate-, cu totul speciale. La fel si pentru gaz-hidrati. Simpla prezenta a gaz-hidratilor in sedimente reprezinta un element de instabilitate: pot aparea alunecari care sa provoace valuri foarte mari, numite tsunami, care, ajunse la mal, sunt devastatoare. Se mentioneaza ca in 1927, in timpul unui cutremur, a fost stricat echilibru sedimentelor si, in largul Sevastopolului, s-a eliberat o cantitate de gaz metan atat de masiva incat fulgerele au aprins gazul iar marea s-a -aprins- pe 4 mile, cu flacari de 200 m.
– De unde necesitatea unor precautii speciale.
– Ele decurg din intelegerea naturii in general. Cel mai bun exemplu a fost stricarea dinamicii marilor fluvii prin constructia de baraje, cum a fost pe Nil, pe Rohn sau pe Dunare. Barajele, odata construite, intrerup fluxul de aluviuni care se depun in lacuri. Reincarcarea fluviului cu aluviuni in aval de baraj, prin eroziunea fundului albiei, este, in orice caz, sub capacitatea lui de transport. Micsorarea cantitatii de aluviuni care ajunge in mare duce la eroziuni puternice pe litoral, cu retragerea plajei, uneori cu valori de 5-20 m. Pentru preintampinarea unor astfel de fenomene sunt necesare masuri speciale. Institutul nostru lucreaza, in prezent, pentru a gasi solutii de protectie pentru cateva sectoare de litoral foarte afectate de eroziune.
– Ce pericole pot sa apara?
– Pericolele sunt multiple. In primul rand, aspectul economic, valoarea turistica a litoralului este serios diminuata. Apoi sunt schimbari ambientale. De exemplu, in Delta Dunarii ecosistemele litorale sunt afectate, exista riscul disparitiei de ghioluri si multe altele.
– Care ar fi conceptia care ar trebui sa ne conduca?
– Una singura. Trebuie studiate profund si puse cap la cap toate aspectele proceselor naturii – geologice, biologice, chimice, geofizice, geochimice s.a. – si numai dupa o integrare a tuturor elementelor privind o interventie umana sa se ia o decizie. In cazul unor masuri insuficient fundamentate stiintific, riscurile sunt foarte mari si pentru ecosisteme, unde schimbarile pot fi ireversibile, dar si pentru economie. E costisitor sa schimbi, dar si mai costisitor sa refaci un echilibru. Aici ar trebui sa invatam de la natura.
– Ce calitati intelectuale si morale sunt necesare unui geolog?
– In primul rand sa iubeasca natura, sa renunte la comoditati, sa fie capabil sa munceasca si, cu cat evolueaza tehnologiile, trebuie sa le cunoasca, sa inteleaga rezultatele si sa le interpreteze. La toate acestea se adauga si imaginatia stiintifica.
– Invatamantul superior de specialitate poate pregati asemenea oameni?
– Da, invatamantul geologic romanesc este foarte bun, cu traditii puternice.
– Cum vede un ecologist viitorul?
– Destul de dificil si dependent de starea economiilor natiunilor. Ar trebui pastrat un echilibru intre dezvoltarea economica si o comportare ambientala durabila, care pentru statele bogate e mai usor de realizat, pentru cele sarace este foarte dificil.
– Si speranta lui?
– Ca omenirea sa devina mai inteleapta si politicienii, societatea sa inteleaga ca trebuie facute cheltuieli pentru pastrarea calitatii naturii, care sa-i asigure continuitatea.
– De curand ati fost ales membru corespondent al Academiei Romane. Ne puteti spune ce ganduri v-au incercat la aflarea acestei alegeri?
– Academia Romana este un for stiintific de exceptie. Am trait in preajma unor profesori care au fost academicieni – prof. G. Murgeanu, A. Codarcea, V. Ianovici, D. Radulescu. Prin dansii am cunoscut atmosfera academica, am cunoscut schimbarile dupa 1989 si activitatea stiintifica de anvergura care a inceput dupa aceasta data. Academia Romana a reusit sa fie si un for international reprezentativ, este angajata in mari programe internationale. Am fost deosebit de onorat sa fiu acceptat in randul membrilor Academiei. Sunt total disponibil sa particip la toate programele Academiei Romane si voi incerca sa contribui la realizarea lor.
