Aproape 30 la sută din fondurile asigurărilor sociale de sănătate sunt cheltuite pentru tratamente care ar putea fi suportate de pacient, de genul unghii încarnate sau bătături. De aceea, oamenii ar trebui să opteze pentru ce risc se asigură în viitor, a declarat, marți, secretarul de stat în Ministerul Sănătății Vasile Cepoi.
„Trebuie să spunem pentru ce risc vrem ne asigurăm. Pentru risc major sau pentru risc minor, de genul unghii încarnate, bătături, al căror tratament ni l-am putea plăti singuri“, a spus Vasile Cepoi.
Secretarul de stat a precizat că în 2011, s-au cheltuit pentru tratamentul antispastic 10 milioane de euro, iar pentru suferințe asociate ulcerului, 28 de milioane de euro.
„Aceste boli, dar și altele se tratează în două-trei săptămâni, iar apoi putem să nu mai avem probleme similare ani în șir. Dar cu acești bani ar putea fi rezolvate probleme mai grave“, a explicat secretarul de stat, citat de Mediafax.
Vasile Cepoi a vorbit și despre dezechilibrele financiare din sistem, începând cu 1999.
„În 1999, s-a plecat cu stângul. Contribuția la asigurările de sănătate era de 14 la sută și s-a creat un pachet din care au lipsit multe servicii. În 2003, nu a mai plătit nimeni pentru pensionari, dar ei au primit servicii. În 1999 aveam 11 milioane de dolari, iar acum sunt patru miliarde de euro, dar avem un număr mai mare de beneficiari pentru care nu contribuie nimeni, avem abuz de prescrieri, de consum și fraudă. În aceste condiții, proiectul legii Sănătății ar trebui să găsească soluții la aceste probleme“, a afirmat Cepoi.
Mihaela Iamandei