Produsele lactate de tip caș, urdă sau telemea pot fi produse și din substanțe artificiale și vândute apoi ca produse naturale. Brânza poate fi făcut dintr-un praf chimic care pune însă în pericol sănătatea și chiar viața cumpărătorilor, provocând grave probleme la stomac sau la sistemul nervos.
În maximum 20 de minute, oricine poate face acasă cașcaval, dintr-un praf plin de chimicale. Acesta sau brânza făcută din praf se deosebește clar de cea naturală, spun specialiștii, prin faptul că se fărâmițează mult mai ușor. “Consecințele consumului acestor produse pot fi grave, uneori mergând de la tulburări digestive până la afectarea sistemului nervos”, a spus chimistul Gheorghe Puchianu, citat de b365.ro. Nici laptele nu este de multe ori ceea ce credem noi că este. Mai multe controale ale autorităților pentru Protecția Consumatorului au arătat că sunt puse în vânzare cantități uriașe de lapte făcut din lapte praf, fără ca pe etichetele ambalajului să fie menționat acest lucru. La fel, verificările au scos de la vânzare importante cantități de smântână, în care era adăugată făină, praf din coajă de ou sau alte substanțe care dădeau consistență sau gust artificial produselor respective.
Mihaela Iamandei