Poliția americană a deschis o anchetă penală în cazul Bobbi Kristina Brown, fiica regretatei cântărețe Whitney Houston, care a fost găsită inconștientă în urmă cu o săptămână în cada de baie, a scris sâmbătă presa americană, citată de EFE și AFP.
Canalul de televiziune CNN și site-ul TMZ specializat în știri mondene au relatat că este în curs o anchetă penală ce-l vizează pe Nick Gordon, prietenul tinerei de 21 de ani. Cuplul se prezenta drept soț și soție, dar avocatului tatălui Kristinei, cântărețul Bobby Brown, a subliniat săptămâna aceasta că ei nu erau căsătoriți.
Potrivit agenției EFE, fata și prietenul ei au trăit împreună de când Whitney Houston a decis să-l găzduiască în familia sa pe Gordon de când avea 12 ani, pentru că era orfan.
Bobbi Kristina Brown a fost găsită inconștientă la 31 ianuarie de Nick Gordon și un prieten al acestuia, Maxwell Lomas, în cada plină cu apă în casa în care locuia împreună cu prietenul ei în vârstă de 25 de ani, în apropiere de Atlanta.
Un purtător de cuvânt al poliției din localitatea Roswell a explicat că ea ”nu avea nicio reacție, ceea ce înseamnă că nu respira și nu avea puls”.
Polițiștii suspectează un ”act criminal”, deoarece tânăra prezintă ”unele răni care le-au stârnit interesul”, a scris TMZ, fără să precizeze natura acestor leziuni.
La rândul său, CNN, făcând referire la o sursă apropiată familiei, a transmis că Bobbi Kristina ”are răni ce trebuie explicate”.
Potrivit presei, care afirmă că Bobbi Kristina a fost plasată în comă indusă, suspiciunile poliției provin și din faptul că ea se afla pe burtă, cu fața în jos în apă, atunci când a fost găsită.
Site-ul TMS, citat de EFE, a scris că prietenul lui Gordon ar fi curățat casa și ar fi îndepărtat pete de sânge. Conform relatării, mai multe surse au vorbit de precedente de violență în cadrul cuplului și că poliția cercetează dacă a avut loc o posibilă ceartă cu o oră înainte ca tânăra femeie să fie descoperită.
Acest incident amintește de înecarea accidentală a mamei ei, la 48 de ani, în circumstanțe similare, la 11 februarie 2012, în hotelul Beverly Hilton din Los Angeles, în ajunul decernării premiilor muzicale Grammy, care recompensează artizani din industria muzicii. Medicii legiști au conchis că a fost vorba de o moarte accidentală prin înecare, pe fondul consumului de cocaină și al unor afecțiuni cardiace. Cântăreața, care lupta de mai mulți ani cu dependența de diferite substanțe, a câștigat șase premii Grammy și a fost de mai multe ori ”number one” pe listele celor mai bine vândute albume.