Home Bref Avize

Avize

DISTRIBUIŢI

 

 

Cum era de așteptat, dna Udrea a obținut toate avizele necesare pentru o dublă arestare. De astă dată a obținut mai mult decât și-a dorit. Ea s-ar fi mulțumit cu o urmărire penală dar n-a fost chip deși s-a exprimat convingător: „Parlamentul nu trebuie să fie scut împotriva anchetelor penale”. A ieșit pe scut. Previzibil. Acum toată clasa politică susține independența justiției și lupta anticorupție. Ți-e mai mare dragul să auzi ce rapid s-au pătruns toți politicienii de aceste idealuri. Doar dl. Tăriceanu a rămas în urmă cu înțelegerea: „nu suntem fabrică de pregătire pentru eșafod” (a declarat el trimițând înapoi la DNA dosarul lui Ariton) dar a ținut-o înainte cu răzbunările: „România cu Băsescu a involuat” (cazul său e într-adevăr grăitor în acest sens) iar „PNL e cortina sub care se ascunde PDL”. Iar PSD e prelata sub care se ascunde rabla lui Tăriceanu. La PSD cotitura e atât de brutală încât până și Mazăre a resimțit-o. Cercetat de DNA într-un nou dosar, edilul n-a mai înjurat procurorul, n-a mai insultat-o pe Kovesi ci s-a resemnat: „dacă mă umflă, bine, dacă nu, mă duc să fac o tură cu caiacul că nu știu dacă mă mai întorc acasă”. S-a întors. Dna Udrea știa sigur că nu se mai întoarce acasă prea curând: „lucrurile sunt pe repede înainte ca să mi se închidă gura”. De fapt, dna Udrea a spus ce avea de spus – vânzându-și scump pielea. Ca întotdeauna. Comisia SRI a fost nevoită să-l audieze pe gen. Coldea care a „respins categoric” acuzațiile „denigratoare” ale dnei Udrea privind implicarea sa și a SRI în campanie (și în justiție). Înaintea comisiei SRI s-a pronunțat însă premierul care, în marea-i deșteptăciune, a reconfirmat orice suspiciune: „serviciile își pierduseră, ca și mine, încrederea în Băsescu”. Aha! Deci lucrau pentru alții. Exact ce zicea și Udrea. Nu degeaba au fost prieteni. Dar prietenul anevoie se cunoaște. Dl. Băsescu (căruia dna Udrea i-a cam întinat mandatele) și-a luat rămas bun de la ea la Congresul PMP mulțumindu-i pentru „delicatețea” de a lipsi și urându-i „să se bucure de condiții corecte pentru a se apăra”. Să se bucure, e mai greu. Ca să se bucure de companie, DNA l-a reținut și pe administratorul dnei Udrea, Teodor Breazu, tot cu gala Bute: junele Breazu e un pasionat al hainelor de gală cât mai extravagante așa încât pare mai degrabă un gigolo. Sau o brezaie. Cum lucrurile prost făcute s-au cam aglomerat, președintele Iohannis s-a adresat Parlamentului cerându-i să se recredibilizeze adoptând o nouă legislație electorală: „ar fi un prim pas în a câștiga încrederea oamenilor” și controlând serios activitatea guvernului: „ar fi un prim rezultat”. Așadar, reeducarea parlamentarilor a început. Discurs cu discurs. Înainte, marș!

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.