Home Actualitate Dan Șova e audiat la DNA

Dan Șova e audiat la DNA

DISTRIBUIŢI

Fostul ministru al Transporturilor Dan Șova a fost chemat miercuri de procurorii DNA pentru a i se aduce la cunoștință documente noi din dosarul privind contractele de asistență juridică încheiate cu Complexurile energetice Turceni și Rovinari. Reținerea sau arestarea unui parlamentar nu se poate face decât după aprobarea camerei din care acesta face parte.

„Chestiuni procedurale. Au mai venit niște documente noi, să ni le aducă la cunoștință. (…) De la autorități. (…) Sunt proceduri în curs normale”, a declarat senatorul Șova după ce a ieșit din sediul DNA.

El a susținut că nu a dat declarații în fața procurorilor și că nu au fost extinse acuzațiile.

Apărătorul său a subliniat că a fost vorba de acte procedurale care le-au fost aduse la cunoștință și urmează să procedeze în funcție de acest lucru.

Dan Șova este urmărit penal pentru trei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu, cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, la data faptelor fiind reprezentant legal al SCA ‘Șova și Asociații’.

Potrivit DNA, suma totală reprezentând folos necuvenit în favoarea SCA ‘Șova și Asociații’ ca urmare a contractelor de asistență juridică încheiate cu cele două complexuri energetice este estimată la aproximativ 3,5 milioane lei.

Dan Şova este urmărit penal pentru trei fapte de complicitate la abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, după ce în perioada 2007-2008 firma „Şova şi Asociaţii” a încheiat trei contracte de asistenţă juridică cu complexurile Turceni şi Rovinari, în urma cărora acestea ar fi fost prejudiciate cu aproape 3,5 milioane de lei.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada ianuarie – 13 februarie 2008, Dan Şova, cu ştiinţă, în contextul litigiului dintre Complexul Energetic Turceni (CET) şi ICM – SC pentru Închiderea-Conservarea Minelor SA, a insistat pe lângă Dumitru Cristea, la data faptelor director general şi ordonator de credite al CET, să încheie un contract distinct de asistenţă juridică cu privire la respectivul litigiu.

În acest fel, Şova ar fi contribuit la decizia lui Cristea de a încheia nelegal, la 13 februarie 2008, contractul de asistenţă juridică între CET şi SCA „Şova şi Asociaţii”. De asemenea, ar fi conceput termenii şi condiţiile contractului şi l-a semnat din partea SCA „Şova şi Asociaţii”, obţinând un folos necuvenit pentru societate de 1.242.018 lei (inclusiv onorariul de succes), susţin procurorii anticorupţie.

Într-un alt caz, în perioada 2 octombrie – 1 noiembrie 2007, cu ştiinţă, în contextul litigiului dintre CET şi Electrica, Dan Şova ar fi insistat pe lângă Cristea să încheie un contract distinct de asistenţă juridică cu privire la respectivul litigiu, „contribuind astfel la decizia acestuia de a încheia nelegal un act adiţional la contractul de asistenţă juridică”. Şi în acest caz, Şova ar fi conceput termenii şi condiţiile actului adiţional, l-a semnat din partea SCA „Şova şi Asociaţii”, obţinând un folos necuvenit pentru societate de 1.142.400 lei (inclusiv onorariul de succes), au mai arătat procurorii.

Totodată, în perioada ianuarie – 14 februarie 2008, Dan Şova, cu ştiinţă, în contextul unui alt litigiu, dintre Complexul Energetic Rovinari (CER) şi ICM – SC pentru Închiderea-Conservarea Minelor SA, ar fi insistat pe lângă directorul general al CER, să încheie un contract de asistenţă juridică cu privire la respectivul litigiu.

Astfel, Şova ar fi contribuind la decizia directorului de a încheia nelegal contractul de asistenţă juridică, la 14 februarie 2008, între Complexul Energetic Rovinari şi SCA „Şova şi Asociaţii”, ar fi conceput termenii şi contractului, semnându-l din partea societăţii pe care o reprezenta. În urma acestui contract, societatea de avocaţi a obţinut suma de 1.071.336,80 lei (inclusiv onorariul de succes), au mai arătat procurorii.

Potrivit DNA, suma totală reprezentând folos necuvenit în favoarea SCA „Şova şi Asociaţii”, ca urmare a contractelor de asistenţă juridică încheiate cu complexurile energetice Turceni şi Rovinari este estimată la valoarea de 3.455.754 de lei.

În acelaşi dosar sunt urmăriţi penal Dan Laurenţiu Ciurel, director de Investiţii la Complexul Energetic Rovinari la data faptelor, şi fostul director general al Complexului Energetic Turceni Dumitru Cristea, pentru abuz în serviciu.

Dan Şova este cercetat de Direcţia Naţională Anticorupţie şi în dosarul desprins din cel al retrocedării ilegale de păduri, alături de fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.