Andreea Antonescu nu exclude varianta de a se muta din România într-o altă țară, după ce a fost într-o vacanță în Malta și s-a îndrăgostit de acele locuri. „Totdeauna mie mi-a plăcut foarte mult America. Tocmai de-asta poate anumite locuri nu am avut curiozitatea să le vizitez, indiferent de câtă reclamă li s-a făcut. Însă în Malta m-aș întoarce oricând, cu mare drag”, a spus Andreea Antonescu pentru Focus Monden. Ea a ajuns în Malta în urmă cu câțiva ani, pentru promovarea unei piese, și i-a venit ideea că ar putea să se mute cu familia pe alte meleaguri. „Sunt îndrăgostită de palmieri. Și acolo am văzut din plin! Și cald, și soare, și frumos. Am văzut și apa, am stat și pe nisip. Absolut îndrăgostită am fost!”, a spus Andreea Antonescu.
Georgiana Moroșan