Liderul liberal Crin Antonescu continuă să aibă o atitudine duală atunci când face politică „în deplasare”. Deși în România a afișat un mesaj ultranaționalist în preajma ultimei suspendări a lui Traian Băsescu, certându-se atât cu oficialii europeni, cât și cu cei ai SUA, Crin scoate de la naftalina fața zâmbăreață în fața americanilor de origine evreiască și minte cu seninătate. De asemenea, reamintim că Antonescu a fost principalul artizan al neaducerii la guvernare a UDMR-ului în cadrul USL, alături de „Felix” Voiculescu, cu care pe atunci făcea echipa politică în defuncta ACD. Plecat peste Ocean în scopul de a căuta sprijin politic din partea americanilor, Crin s-a schimbat la 180 de grade și a denunțat naționalismul și xenofobia. „România este un bun exemplu în ceea ce privește atitudinea fermă de combatere a naționalismului, rasismului și antisemitismului, a declarat președintele PNL, Crin Antonescu, marți, în cadrul unei dezbateri la Forumul Global organizat de Comitetul Evreiesc American.
Cu o memorie scurtă, președintele PNL a arătat că la nivelul UE există instrumentele legislative care pot fi aplicate, dar politicienii trebuie să fie mult mai determinați să acționeze la nivel european împotriva extremismului de orice fel. „Precizez totodată că extrema dreaptă nu este reprezentată la nivel parlamentar în România și nu poate fi vorba de un succes al formațiunilor care se revendică a fi de extremă dreaptă la alegerile pentru Parlamentul European din această lună”, a afirmat liderul liberal, potrivit sursei citate. Nu este reprezentată în Parlament, dar în jurul suspendării președintelui Băsescu din vara lui 2012, PNL a jucat rolul unui partid cu mesaj ultranaționalist și xenofob, intolerant la adresa minorităților de pe teritoriul României.