UPDATE: Bărbatul care a fost ucis în noaptea de sâmbătă spre duminică în apropiere de sinagoga din Copenhaga era evreu, a anunțat o asociație comunitară evreiască, relatează AFP. Președintele asociației, Consiliul de securitate evreiesc din țările nordice, Michael Gelvan, a declarat că în momentul atacului în sinagogă avea loc o ceremonie și ‘tânărul’ care a fost ucis supraveghea accesul în clădire.
Un bărbat care a deschis focul asupra forțelor de ordine a fost ucis, la câteva ore după două atacuri armate comise la Copenhaga ce s-au soldat cu doi morți și cinci răniți, a anunțat duminică poliția daneză, relatează AFP și Reuters.
„Poliția cercetează pentru a afla dacă persoana ar putea fi implicată în atacurile” de la centrul cultural și din apropierea unei sinagogi, potrivit unui comunicat difuzat duminică dimineața.
„Poliția a deschis focul în gara Noerrebro. O persoană a fost atinsă. Starea sănătății sale este necunoscută”, a anunțat anterior poliția pe contul său de Twitter.
Victima rănită în cursul atacului armat petrecut în cursul nopții de sâmbătă spre duminică în apropierea unei sinagogi din Copenhaga a încetat din viață, a anunțat poliția într-o conferință de presă organizată duminică dimineață, potrivit AFP.
Atacul armat s-a mai soldat cu rănirea a două persoane, doi membri ai trupelor de poliție.
Poliția nu a putut stabili oficial o legătură între acest atac și cel din cursul după-amiezii, asupra unui centru cultural din capitala Danemarcei unde se desfășura o dezbatere despre islam și libertatea de exprimare, în urma căruia o persoană și-a pierdut viața, iar alte trei au fost rănite.