Cel mai bogat producător de produse de ciocolată din lume, Michele Ferrero, celebru pentru mărcile pe care le deţine – Nutella, Ferrero Rocher, oul Kinder Surprise şi Tic-Tac – a murit la vârsta de 89 de ani, după cum relatează The Guardian în pagina electronică.
Preşedintele italian Sergio Mattarella i-a adus sâmbătă un omagiu lui Ferrero, supranumit printre altele şi Signore Nutella, despre care a afirmat că este unul dintre protagoniştii industriei italiene „întotdeauna înaintea gândirii timpului său în inovarea unor produse şi în munca sa tenace şi rezervată”.
Ferrero era fondatorul imperiului familial omonim, cunoscut cel mai bine pentru pasta Nutella şi bomboanele Ferrero Rocher, dar care a creat, de asemenea ouăle de ciocolată Kinder Surprise pentru copii şi Tic-Tac.
Tatăl său, Pietro, a început să producă Nutella încă de pe vremea când cacaua era raţionalizată, în al Doilea Război Mondial, notează revista Forbes, care-l plasează pe Ferrero şi familia sa pe locul 30 al celor mai bogaţi miliardari, cu o avere estimată la suma de 23,4 miliarde de euro.