Home Politic Tăriceanu: nu mă cramponez de funcție

Tăriceanu: nu mă cramponez de funcție

DISTRIBUIŢI

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a precizat că, în situația în care majoritatea parlamentară se va schimba și se va pune problema înlocuirii sale la șefia Senatului, nu se va „crampona” de funcția pe care o deține în prezent.

„Poziția pe care o ocup este rezultatul unui vot al actualei majorități parlamentare. Dacă se va schimba majoritatea parlamentară, atunci sigur se poate pune problema alegerii unui nou președinte al Senatului, unui alt președinte al Senatului. Eu nu mă cramponez de această funcție. Dar atâta vreme cât am avut un vot din partea colegilor mei, ocup această poziție care este una de reprezentare a Senatului și nimic mai mult”, a declarat Tăriceanu, luni, la Senat.

El a comentat încercările Opoziției de a schimba actuala majoritate parlamentară din Senat spunând că situația „seamănă puțin cu povestea cu steagurile relatată de Ghiță Pristanda în piesa lui Caragiale”.

„În fiecare săptămână mai sunt racolați câțiva senatori, așa încât probabil că într-o zi o să ne trezim că grupul este mai mare decât numărul senatorilor aleși în Senat”, a adăugat Tăriceanu.

Întrebat dacă reprezentanții grupului PNL din Senat au înaintat Biroului Permanent al Camerei Superioare semnăturile strânse în vederea întocmirii unui proiect de hotărâre privind revocarea sa din funcție, Tăriceanu a replicat: „Până în momentul de față nu am cunoștință de așa ceva. Dacă sunt strânse mai mult de o treime, foarte bine”.

Senatorul Mircea Geoană a declarat joia trecută că, în maximum o săptămână, se va forma o nouă majoritate în Senat, după care, „într-un efect de mimetism politic”, același lucru se va întâmpla și la Camera Deputaților.

„Majoritatea în Senat este foarte fluidă și estimarea mea este că în cursul următoarelor zile, maxim o săptămână, vom avea concretizarea unei noi majorități în Senat și în Cameră, într-un efect de mimetism politic, se va produce același lucru. (…) De aceea, estimarea mea este că în următoarele zile sau săptămâni atât la Senat, într-o primă etapă, dar și la Camera Deputaților, într-o a doua etapă, vom asista la o schimbare de majoritate. Apelul meu către colegii mei din Senat și Cameră este să vină cu curaj alături de mine și de noi pentru că noi reprezentăm viitorul, iar actuala conducere a PSD reprezintă trecutul”, a spus Geoană la Palatul Parlamentului.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.