In urma cu un veac, la 16 noiembrie 1903, la Vladenii Sibiului, vedea lumina acestei lumi Parintele Dumitru Staniloae, unanim recunoscut ca unul dintre cei mai de seama teologi crestini ai secolului XX, a carui viata atat de intim legata de monumentala sa opera este un model exemplar pentru ceea ce inseamna a fi crestin in lumea contemporana. Suita manifestarilor consacrate acestui -teolog al luminii- a cuprins si La implinirea unui veac de la nasterea Parintelui Dumitru Staniloae, in aula Academiei Romane, unde s-a desfasurat o sesiune stiintifica omagiala, organizata de Sectia de Filosofie, Teologie, Psihologie si Pedagogie a Academiei Romane.
In deschidere, acad. Gheorghe Vladutescu, vicepresedinte al Academiei Romane, l-a caracterizat pe Parintele Dumitru Staniloae drept -cel mai de seama teolog al crestinismului ortodox, unul dintre cei mai de seama carturari ai nostri… Opera Parintelui Staniloae poate fi citita, in primul rand, din perspectiva teologica, dar si din perspectiva filosofica, morala, ca si a istoriei estetice a literaturii, care ne pune mereu in fata eternitatii limbii romane-. Parintele Staniloae traieste pentru ca opera lui traieste, se identifica cu aceasta.
P.F.Pr. Teoctist, patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, membru de onoare al Academiei Romane, apreciind faptul ca Academia il cinsteste pe Parintele Staniloae, a salutat prezenta Patriarhului Anastasie, Patriarhul Tiranei si al Albaniei, prezent la lucrarile Congresului International consacrat marelui teolog roman. Parintele Dumitru Staniloae si-a inchinat viata slujirii lui Hristos si a Bisericii, lasand mostenire o opera de proportii impresionante, dar, mai ales, de profunde si, totodata, imbelsugate iluminari ale descoperirii celei de sus catre noi si ale menirii noastre catre comuniunea cu Dumnezeu: -A ilustrat teologia vietii, teologia iubirii, a persoanei, a comuniunii ca <rodire umana a inaltarii spirituale in aura revelatiei divine>-, unind -invatatura de credinta cu trairea duhovniceasca, integrandu-le in armonia deplina a intregului, a acelui tot in toate si toate in tot, taram in care cugetarea si simtirea sunt una si nedespartita traire a urcusului dumnezeirii.- Aceasta unitate, sub al carei semn sta intreaga opera a Parintelui Staniloae, izvoraste din -intelegerea si asumarea fiintiala a adevarului Celui de Sus, impartasit intru unitate de jos, pentru ca acestea sa se intoarca, la randul lor, intru aceeasi unitate in inalt, reunind in comuniune a-tot-iubitoare prin iubire desavarsita Dumnezeu si creatie.- Teolog al iubirii, Parintele Staniloae a lasat o opera in care -complexitatile hermeneutice se regasesc in armonie deplina cu limpezimea de cristal a arhitecturii constructiei-, intr-o unitate a omului cu Dumnezeu si a lui Dumnezeu cu lumea. Dupa o analiza a ideilor principale din opera Parintelui Staniloae, P.F. Teoctist a incheiat ca, prin toate, -ne impartaseste o viziune simfonica articulata, intr-o impresionanta corelare dintre aspectul particular si perspectiva de ansamblu a relatiei dintre Dumnezeu si om in plan vertical si intre oameni in plan orizontal, viziune regasita mereu intr-o structura armonica deplina si vie, pe care o socotim deosebit de importanta pentru dezvoltarea si preocuparea teologiei noastre la inceput de secol si mileniu… Este o bogatie a ortodoxiei, a crestinatatii in general, al tezaurului intreg al spiritului si culturii umane pentru careacum se cuvine sa-l cinstim si sa-l iubim, pastrandu-o nestearsa dimpreuna cu roada cea multa a jertfei sale catre Dumnezeu si catre oameni, pastrandu-le cu caldura in inimile noastre pline de recunostinta.-
Aprofundand unele dintre aceste idei, Pr. Prof. Dumitru Popescu, membru de onoare al Academiei Romane, a dezvoltat tema rationalitatii creatiei si centralitatii lui Hristos in gandirea Parintelui Staniloae, de importanta principala in ortodoxie, in relatia cu stiinta, ca si in dialogul dintre crestinism si alte religii. Exista o ordine rationala a cosmosului, in virtutea careia -lumea este unificata si complementara in integralitatea ei… fiindca totul vine de la Dumnezeu si se leaga de El in virtutea relatiei Sale vii cu tot ceea ce exista.- E o teologie a luminii, fiindca exista -o structura onto-dia-logica in lumina Sfintei Treimi. Rationalitatea creatiei este intemeiata pe doua principii – Ideile sau ratiunile eterne vin de la Logos care se manifesta prin energiile divine ca model al lucrurilor create si, la randul ei, rationalitatea creatiei reflecta ratiunile Logosului etern al Tatalui, prin energiile ei create. -Rationalitatea creatiei ne arata ca materia este concentrare de spirit si energie, care poate fi transfigurata de puterea Duhului in Hristos. Sf. Grigorie de Nysa spunea ca Dumnezeu a creat lumea din lumina-. Daca in conceptia secularizata nu se tine seama de esenta lumii, ci de vointa libera a omului, Hristos, prin intruparea Sa, a -desfiintat virtual bariera intre sacru si profan, deschizand tuturor accesul spre sfintenie, prin prezenta si lucrarea Sa in intreaga creatie.- De aceea, in opera si viata Parintelui Staniloae vedem ca, -pentru crestinul ortodox Dumnezeu nu ramane indepartat si izolat in propria sa transcendenta, ca si cum s-ar teme de lume, ci coboara in lume, fara sa paraseasca eternitatea Sa, ca un Dumnezeu Atotstiitor, milostiv si iubitor, care sustine omul si creatia, prin prezenta si lucrarea Sa in cosmos.- O presimtim in Bisericile din Nordul Moldovei, cu pictura lor interioara si exterioara, in atatea povestiri, care au -constituit arma noastra spirituala si culturala, care a permis poporului roman sa traverseze noaptea lunga a dictaturii comuniste si tot ea ne va permite, intr-o lume a globalizarii, sa ne pastram identitatea noastra culturala si spirituala, ca sa putem contribui la imbogatirea tezaurului culturii internationale cu propriile valori spirituale.- Mai mult, din opera Parintelui Dumitru am inteles ca -daca Dumnezeu si crestinismul isi gasesc cu anevoie locul lor in viitoarea constitutie europeana, aceasta se datoreaza unei culturi care a confundat transcendenta lui Dumnezeu cu absenta Lui din creatie.- Dar prezenta lui Dumnezeu in creatie este ilustrata de existenta unei ordini a ei, asa cum invata Parintele Staniloae si cum ilustreaza stiinta contemporana.
Dintr-o perspectiva apropiata, prof. Alexandru Boboc, membru corespondent al Academiei Romane, a analizat idea de transcendenta din orizontul teologiei si al metafizicii, ca punct de intalnire al unui dialog constructiv si aceasta -pentru intelegerea oricarei gandiri veritabile: Fiinta – fiinta fiindului uman (metafizico-ontologic) si Dumnezeu – Tatal, Fiinta in sine, nedespartita. Cheia intelegerii se afla tocmai in aceasta nedespartire, fie ca ne situam in perspectiva teologica, fie ca ne indreptam spre metafizica. Asa cum spunea Hegel, filosofia are obiectele ei mai intai in comun cu religia. Ambele au ca obiect Adevarul (Wahreit) si chiar in cel mai inalt grad – in aceea ca Dumnezeu, El, si numai El este adevarul.- Anume, acel adevar a carui cunoastere, cum incredinteaza Sf. Apostol si Evanghelist Ioan, ne face liberi.
Dogmatica si Filocalie
Urmand gandirii patristice, Parintele Staniloae a dat in -Iisus Hristos sau restaurarea omului- o aprofundare deopotriva teologica si filosofica, deoarece, cum a demonstrat pr. Prof. Dumitru Radu, -pune in relief, pentru prima data, unul dintre aspectele fundamentale ale rascumpararii (mantuirii obiective) dupa invatatura ortodoxa: aspectul ontologic…, urmarind, in acelasi timp, sensurile duhovnicesti ale adevarului dogmatic.- Spre aceeasi idee se orienteaza si alte lucrari, de-ar fi sa citam -Chipul evanghelic al lui Iisus Hristos-, -Spiritualitate si comuniune in liturghia ortodoxa-. -Chipul nemuritor al lui Dumnezeu-, in ale caror pagini este aprofundata notiunea de persoana, in general, persoana umana si realitatea supraexistentiala a lui Iisus Hristos cu -implicatiile soteriologice pe care le urmareste constant, evidentiind, de fiecare data, semnificatii si nuante care ne ajuta sa intelegem mai bine persoana umana ca tensiune permanenta, ontologica spre comuniune.- Continuare de cugetare si traire crestina, traducerea celor douasprezece volume din Filocalie, cu bogate si consistente note de subsol, convinge ca -fiecare credincios este dator sa se inalte cat mai sus spre idealul desavarsirii si, pentru aceasta, trebuie sa se purifice continuu…, sa creasca prin virtuti in Hristos, pana la varsta deplinatatii lui Hristos ?Änsusi- (Efes. 4,13). Aceasta traducere, o adevarata capodopera a genului, este o ingemanare a dogmaticii cu morala in actiune, -o terapie a deviatiilor de tot felul si o spiritualitate dinamica, traita in Hristos cu puterea Duhului Sfant.- Lor li se adauga multe alte traduceri pe care Parintele duhovnic al neamului nostru le-a facut din Sfintii Parinti (Sf. Grigore de Nazianz, Sf. Atanasie cel Mare, Sf. Maxim Marturisitorul s. a.). Prin toate, Parintele Staniloae a -adus un suflu nou patristic teologiei romanesti, iar reflexiunea teologica doctrinara de substanta si de mare elevatie duhovniceasca asigura operei Parintelui Staniloae caracterul de lucrari de referinta pentru inca multe generatii de teologi si ganditori.-
Acad. Alexandru Surdu, presedintele Sectiei de Filosofie, Teologie, Psihologie si Pedagogie, a expus sintetic pagini din istoria isihasmului romanesc, asa cum au fost prezentate in volumul VIII din Filocalie si apoi intr-o lucrarea aparuta la Ed. Scripta, in colectia -Mari scriitori crestini-. Aflam astfel ca scrierile filocalice au fost cunoscute in manastirile din Moldova, mai ales la Neamt, unde a venit calugarul Paisie Velicicovski, cel care a tradus Filocalia si care a intalnit aici o spiritualitate care a facut ca -aici in creatia teologica romaneasca sa se mentina linia veche patristica.- Au fost amintite, in acest context, numele lui Neagoe Basarab, Varlaam, Dosoftei s.a. Spiritualitatea isihasta a ajuns aici prin legaturile pe care Tara Romaneasca le avea cu manastirea Cultumus din Sfantul Munte. O arata si marea raspandire a cuvintelor sihastru si sihastrie, ramase inca de prin veacul XIV, cand s-a raspandit din Sfantul Munte. Smerenia, infranarea, ascultarea si, mai ales, rugaciunea neintrerupta au fost nu doar valori ale desavarsirii individuale, ci -si valori creatoare de buna comuniune si fratietate. Rugaciunea lui Iisus si-a gasit implinirea in vointa calugarului de incadrare in viata de obste si in viata de rugaciune a Bisericii in general, cu evitarea oricarui individualism.- Mai mult, aceasta rugaciune poate fi facuta si de mireni, de oricine doreste cu adevarat sa urmeze urcusul spiritual ca o forma a devenirii de sine spre iubirea lui Dumnezeu, datatoare de -liniste- , inteleasa ca un proces dinamic in Duhul Sfant.
Desigur, bogatia si profunzimea de idei a operei Parintelui Staniloae nu are cum fi reflectata decat fragmentar, fiindca ea este o reflectare a Vietii datatoare de viata si fiecare dintre cei care o citesc cu seriozitate se imbogatesc in iubire fata de Dumnezeu si de semeni. In cadrul sesiunii, prof. dr. Hermann Pitters, de la Institutul Teologic Evanghelic din Sibiu, a prezentat pe larg opera Parintelui Staniloae in viziunea teologiei evanghelice, ca binevenit prilej de dialog interconfesional. Pr. Prof. Mircea Pacurariu, membru corespondent al Academiei Romane, cercetand arhiva Institutului de Teologie Ortodoxa din Sibiu, unde Parintele Staniloae a fost profesor si rector, a venit cu date noi privind activitatea sa pana cand, din ordinul mai marilor vremii, a fost nevoit, dupa un ultimatum categoric, sa-si dea demisia.
Am putea spune ca de la aceasta intalnire de spirit nu a lipsit blandul Parinte, fiindca fiica Domniei sale, poeta Lidia Staniloae, a vorbit despre tatal sau ca despre un om ce si-a inteles si a urmat neabatut vocatia crestina si a facut-o pana la identificare, atat cat omeneste este posibil. Generozitatea era, astfel, un mod de viata, o a doua natura, poate cea mai autentica, asa cum scrie si Antoine Costa de Beauregard: -Voia sa fie folositor oamenilor… Voia sa transmita inspirata sa viziune unor ucenici adevarati. Era drept… Pasiunea adevarului divino-uman il mistuia mereu… Era un adevarat teolog in sensul ortodox al cuvantului; cel prin care vorbeste Dumnezeu.- A avut clipe grele in viata, a fost arestat de comunisti, urmarit, dar nimic din acestea nu au reusit sa-l inraiasca. Obisnuia sa spuna ca -cei care fac rau sufera mai mult decat cei carora li se face-. Sau, -saracii, ce suflete chinuite.- Era, deosebit de exigent cu sine si cu cei din preajma si aceasta ca sansa de a valorifica darurile primite de la Dumnezeu. -Si-a asumat acest mod de viata cu smerenie, cu modestie…, plin de gentilete si intelegere pentru ceilalti… dar aceasta nu a insemnat niciodata o abdicare de la principiile care au fost coordonatele spatiului sau existential, nici de la principiile pe care nu le-a expus numai in carti, ci le-a predicat atat prin cuvant, cat si prin intreaga sa atitudine.- Da, are dreptate doamna Lidia Staniloae ca atunci cand vorbim despre teologul, ganditorul innoitor, dascalul si omul de cultura nu trebuie uitata calitatea sa umana. Iar cei -care ii admira opera si o aprofundeaza s-ar cuveni sa adopte si o atitudine concreta de viata, asa cum a trait-o si a predicat-o cu consecventa-, aceea de -creatie a lui Dumnezeu, careia El ii acorda dreptul la eternitate.-
Sa nu uitam ca -adevarata smerenie este constiinta ca Dumnezeu este iubire-, ca -in fiecare semen trebuie sa vad pe Fiul lui Dumnezeu… Simt atunci mereu o mai mare responsabilitate fata de fiecare…- Tema indumnezeirii este, in realitate, tema umanizarii omului prin iubirea divina.
