Rând pe rând, parlamentarii PSD dezertează. Senatorul Alexandru Mazăre, fratele lui Radu Mazăre, primarul Constanţei, a demisionat din PSD şi se mută în tabăra lui Geoană. Mazăre, senator ales în judeţul Constanţa, se află la al treilea mandat în Parlament.
Parlamentarul a confirmat informaţia pentru cotidianul ZIUA de Constanţa. „N-a fost o decizie uşoară, după 13 ani în care am fost membru PSD”, a mărturisit senatorul de Constanţa. De asemenea, fratele lui Radu Mazăre a declarat că sunt mai mulţi colegi din PSD care, foarte probabil, în viitorul apropiat îl vor urma. Alexandru Mazăre a declarat că se va alătura mişcării politice a lui de Mircea Geoană, România Noastră. Motivul plecării din PSD este acela că îi displace modul în care acţionează actuala conducere: „Nu mă mai regăsesc deloc în felul în care înţelege să acţioneze actuala conducere”, a mai explicat senatorul de Constanţa. Potrivit unor surse, senatorul Mircea Geoană s-a aflat sâmbătă seara în Constanţa.