Regizorul Mihnea Gheorghe Columbeanu a fost condamnat marți de judecătorii de la Tribunalul București la o pedeapsă de 26 de ani și patru luni închisoare, într-un dosar în care a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru pornografie infantilă, trafic de minori și viol.
Columbeanu a primit mai multe pedepse pentru pornografie infantilă în formă continuată, trafic de minori în formă continuată și agresiune sexuală în formă continuată. Pedeapsa cea mai grea este 6 ani închisoare, la care se adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, de 20 de ani și 4 luni închisoare, astfel că regizorul va executa în final de 26 de ani și 4 luni închisoare.
În același dosar, Gabriela Ionescu, mama uneia dintre victime, a fost condamnată la 9 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de complicitate la pornografie infantilă în formă continuată.
Instanța a mai dispus ca Mihnea Columbeanu și Gabriela Ionescu să plătească în solidar către Andreea Ionescu echivalentul în lei a sumei de 25.000 de euro și câte 5.000 euro către alte șase părți vătămate.
Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Regizorul Mihnea Columbeanu a fost arestat preventiv pe 31 iulie 2014, pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă, trafic de minori și viol, el fiind acuzat că, în perioada 14 iunie 2010 — 1 iunie 2014, a primit și a adăpostit, în mod repetat, la diferite intervale de timp, în locuința sa, o minoră de la vârsta de 7 ani și 3 luni până la 11 ani și 3 luni, în scopul exploatării sexuale.
„Inculpatul a obligat minora să suporte și să întrețină acte sexuale orale și alte acte de natură sexuală, profitând de imposibilitatea victimei de a-și exprima voința, și prin oferirea de bani și alte foloase mamei acesteia. Exploatarea sexuală a minorei a vizat și producerea de către inculpat de materiale pornografice cu victima”, susțin procurorii.
De asemenea, regizorul este acuzat că, la data de 5 februarie 2013, a întreținut un act sexual cu minora care avea, la acel moment, vârsta de 9 ani, profitând de imposibilitatea victimei de a-și exprima voința, precum și de starea de constrângere morală în care se afla din cauza autorității exercitate de mama sa, Gabriela Ionescu.
În plus, regizorul Mihnea Gheorghe Columbeanu este acuzat de procurorii DIICOT că, în perioada 15 februarie 2014 — 17 iulie 2014, folosind conexiunea de internet la locuința lui din București, sub ID-ul de utilizator ‘Mike’, a accesat, fără drept, în mod repetat, materiale pornografice cu minori, prin intermediul unei rețele P2P, pe care le-a stocat și le-a pus la dispoziția celorlalți utilizatori ai rețelei.
În perioada 18 mai — 5 iunie 2014, de la conexiunea de internet a regizorului au fost efectuate 2.731 de transferuri de date, prin intermediul rețelei de partajare, fișierele conținând materiale pornografice cu minori, iar în perioada 6—15 iulie 2014, Mihnea Gheorghe Columbeanu, prin intermediul aceleiași aplicații informatice, a pus la dispoziția celorlalți utilizatori, în spațiul public, un număr de 31.036 fișiere, având în conținut materiale de același tip.
La percheziția efectuată la domiciliul regizorului, procurorii ridicat mai multe sisteme informatice și medii de stocare a datelor, respectiv 12 hard-disk-uri, 4 memory-stick-uri și 1.331 de DVD-uri și CD-uri.