Home Actualitate Încă un baron sindicalist a intrat în colimatorul anchetatorilor: Hossu se scuză...

Încă un baron sindicalist a intrat în colimatorul anchetatorilor: Hossu se scuză înainte ca DNA să-l acuze

DISTRIBUIŢI

Președintele Confederației "Cartel Alfa", Bogdan Hossu (foto stânga), a anunțat a anunțat ieri că este cercetat de DNA pentru fapte de corupție, în același dosar care îl viza și pe fostul președinte al CNSLR-Frăția Marius Petcu (foto dreapta), și a ținut să demonstreze că nu este vinovat de nimic. Hossu a prezentat documente care ar proveni de la DNA, însă nu a precizat cum a ajuns în posesia lor. El a spus că toate documentele le-a primit "nu de la DNA, cum ar fi fost normal", ci de la terțe persoane "din terțe părți", ele fiind fie folosite în instanță, fie vehiculate în presă, fie "fac obiectul unor speculații". Hossu, care a spus că DNA s-a autosesizat în privința lui în ianuarie 2011, susține că, până în prezent, nu a fost chemat niciodată pentru audiere, motiv pentru care, nemulțumit de faptul că nu a fost lăsat să răspundă acuzațiilor, s-a adresat Inspecției judiciare a Consiliului Superior al Magistraturii, reclamând conduita procurorilor Claudia Roșu și Lucian Papici, autorii documentelor care îl vizează.

Lucrări de reparații la două hoteluri acordate preferențial

Potrivit lui Hossu, DNA l-ar cerceta pentru fapte de corupție în legătură cu atribuirea unor lucrări de reparații la două hoteluri aparținând societății Alfa Hotels SRL. „În fapt, reparațiile celor două hoteluri au fost realizate de o firmă din Focșani al cărei patron este nepotul liderului sindical Bogdan Hossu, iar lucrarea a fost atribuită în subantrepriză unei firme al cărei patron este ginerele acestuia”, se precizează în documentul prezentat de Hossu. În conferința de presă, liderul sindical s-a apărat spunând că reparațiile pentru cele două hoteluri – Hotelul Carpați din Predal și Hotelul Parâng din Olănești – nici măcar nu au fost atribuite, pentru unul dintre ele licitația nefiind încheiată încă. "Nepoții mei au șapte și nouă ani, e cam greu să aibă firme", a spus Hossu. Totuși, Hossu știa de anul trecut că a intrat în vizorul DNA după ce a fost arestat  fostul președinte al CNSLR-Frăția Marius Petcu într-un dosar de corupție, în care intervenea pentru acordarea unor lucrări de construcții contra unor sume importante de bani.

Cartel Alfa refuză să răspundă ANI în legătură cu Hossu

Confederația sindicală „Cartel Alfa” a fost obligată de instanță să platească o amendă de 200 de lei pe zi, pentru că a refuzat să transmită Agenției Naționale de Integritate (ANI) informații despre sindicalistul Bogdan Hossu. ANI solicitase informații despre modul în care a fost ales Hossu în fruntea organizației sindicale în aprilie 2011. „Nu putem da curs cererii formulate de dvs. întrucât excede cadrului legal invocat, în condițiile în care este de notorietate că domnul Bogdan Iuliu Hossu este președinte al Confederației Naționale Sindicale din anul 1990, solicitarea de documente din care să rezulte acest lucru este un abuz”, au răspuns sindicaliștii solicitării ANI. Inspectorii de integritate au acționat apoi în instanță și au cerut o amendă de 200 de lei pe zi până când le vor fi puse la dispoziție documentele solicitate. Ajunși în fața magistraților, potrivit hotnews.ro, reprezentanții Cartel Alfa au reiterat că solicitările ANI reprezintă un abuz și că actuala putere duce o campanie împotriva mișcării sindicale. Până în prezent, Cartel Alfa a totalizat 347 de zile de amendă, aproximativ 15.850 de euro. Bogdan Hossu a menționat că va contesta acțiunea ANI la International Labour Organization.

Averea liderului CNS Cartel Alfa

Conform ultimei declarații de avere, din 2010, Bogdan Hossu deține 10 hectare de teren moștenit în 2001 și două apartamente în București, unul de 51 mp pe numele soției, cumpărat în 1982, și altul în 2001, de 86 mp pe numele lui. Sindicalistul mai avea 5.600 de euro într-un cont bancar și două depozite care totalizează 41.500 de euro. El și soția mai au două conturi de pensii private în valoare totală de 53.000 de lei. Ca președinte al Cartel Alfa, Hossu a câștigat în 2009, 62.424 de lei, în timp ce soția a obținut din salarii în același an 80.143 de lei.

Bogdan Cristescu

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.