Despre Turnul Rosu, denumit si donjon, se spune ca a fost cel dintai element al cetatii construite din piatra, respectiv incinta interioara a castelului de astazi. Aceasta parte a edificiului s-ar putea sa dateze inca din a doua jumatate a secolului al XIII-lea. In sprijinul acestei teorii vin acele documente referitoare la grosimea zidului de trei metri, similar cu cel de la cetatea Breaza. Turnul era completat cu cladiri din lemn si cu o palisada. Este cel mai inalt din cetate, avand cinci niveluri. Ultimele doua au fost folosite, initial, drept case de vara, dar in inventarul din 1676, etajul 5 este pomenit drept depozit de munitii. De la nivelul 5 scara continua spre nivelul ceasului, desfiintat in 1767. La partea inferioara a turnului ceasului se afla o galerie deschisa spre exterior. Mai sus se gasea mecanismul ceasului, contragreutatile acestuia fiind atarnate cu doua funii. Deasupra lui se gasea clopotul. Pe acoperisul de la turnul ceasului si pe cel al turnului donjon se aflau globuri aurite si o girueta. In inventarul de la 1632, o incapere de la nivelul 2 al turnului este mentionata ca -depozit aurit-. Astfel, s-a considerat de catre unii istorici ca aceasta era camera tezaurului. Exista insa si varianta ca traducerea sa fie gresita si aici sa se fi aflat pe tavan decoratiuni aurite, iar camera sa fi fost folosita temporar ca depozit. In grosimea zidului se afla a doua scara ca marime din castel, aproape de intalnirea acestuia cu zidul exterior al aripii sudice. Nu era o scara continua, ci o suita de trepte de la un nivel la altul, putin decalate intre ele. In afara accesului in camerele turnului, ea asigura intrarea in podul castelului, accesul la ceasul din turn si o iesire in exterior, in curtea cetatii, iesire care nu mai exista astazi. Pe langa aceasta mai sunt consemnate, de-a lungul timpului, si unele scari secrete in zid, nedescoperite insa pana astazi. Desi mai multe incaperi din castel au avut pe tavane stucaturi, singura care s-a pastrat este situata la nivelul 2 al Turnului Rosu. Stucatura de pe bolta se considera ca a fost realizata in timpul lui Gabriel Bethlem, in jurul anului 1617, lucru care ii da o valoare deosebita. Turnul a facut obiectul restaurarii din anul 1974 si al celei din 1997. Scara restaurata cu beton a incarcat foarte mult structura de rezistenta, ceea ce a dus la aparitia unor fisuri. Deja, aceste fisuri au inceput sa se largeasca, chiar daca au fost turnate o placa de beton si cateva nervuri pentru intarirea turnului.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane