Doi cetățeni români au fost arestați la Roma, în timp ce aprindeau un foc pe colina Monte Mario din capitala Italiei. Cei doi români, de 31 și respectiv 28 de ani, au fost prinși în flagrant delict, în timp ce provocau, cu un cearceaf, un incendiu pe colina Monte Mario, care adăpostește o rezervație naturală. Românii, care nu au dat nicio explicație pentru gestul lor, sunt cercetați acum și pentru incendiile care au devastat cartierul Monte Mario zilele trecute și care au dus la intensificarea controalelor în ultima săptămână. Joia trecută, un incendiu cauzat de piromani pe colina Monte Mario a produs flăcări și coloane de fum vizibile și în centrul capitalei Italiei și a pus în pericol statuia Fecioarei Maria, numită 'La Madoninna', un simbol al cartierului, statuie care se află în apropierea Stadionului Olimpic.
Bogdan Cristescu