Serviciul Roman de Informatii a primit nota de trecere din partea populatiei, cetatenii acordandu-le totusi angajatilor principalului serviciu de informatii un -calificativ- destul de mediocru – doar 6,38 pentru profesionalism, conform unui sondaj de opinie realizat de Biroul de Cercetari Sociale. In acelasi sondaj, sustinatorul declarat al serviciilor secrete, presedintele Traian Basescu, a fost scos basma curata in ccea ce priveste presupunerile privind o colaborare prea stransa dintre el si SRI: 30% din cei chestionati au considerat falsa ipoteza conform careia seful statului intentioneaza sa se inconjoare de serviciile secrete pentru a-si instaura o dictatura personala.
Sondajul privind Securitatea si serviciile secrete -miroase- de la o posta a facatura, incercand parca sa spele imaginea pe care o are SRI in ochii populatiei. Demersul poate fi considerat chiar o urmare fireasca a sfaturilor primite chiar de la presedintele Basescu la inceputul lunii aprilie, cu ocazia sedintei de bilant a activitatii institutiei pe anul 2005. Seful statului se declara atunci sustinatorul serviciilor secrete, lasand insa in grija SRI problemele de imagine pe care le intampina institutia. -Exista multi lideri de opinie care acuza SRI ca este un continuator al practicilor vechi. Din punctul meu de vedere, SRI se bucura de toata increderea din partea celui care, confom Constitutiei, ii este sef-, a declarat Basescu, precizand ca daca SRI va continua sa primeasca eticheta de continuator al politiei secrete, va fi numai din cauza unei promovari deficitare.
Din sondajul BCS reiese ca SRI si-a schimbat peste noapte imaginea, ca nu cumva sa il dezamageasca pe un presedinte apreciat de cea mai mare parte a populatiei. Culmea, aprecierile pozitive la adresa SRI sunt confirmate printr-un studiu finantat de Fundatia -Societatea Civila-, a carei componenta ramane un mister. Asta desi opinia publica si societatea civila in ansamblu au contestat legile privind siguranta nationala, asumate de specialistii din sistemul de securitate.
-Nu cred ca SRI are vreo sansa sa-si schimbe imaginea, cat timp nu exista garantii serioase pentru ascultarea telefoanelor sau pentru activitatile economice ale serviciului-, ne-a declarat analistul politic Stelian Tanase, fost membru al fundatiei care a comandat studiul, la fel ca senatorul PNL, Adrian Cioroianu.
Ascultator – asa cum ii sade bine unei asemenea institutii – SRI a urmat sfatul dat de presedintele Traian Basescu la ultima sedinta de bilant si a lucrat putin la imagine. Potrivit sondajului de opinie realizat de Biroul de Cercetari Sociale (BCS) privind Securitatea si serviciile secrete, SRI este privit cu ochi buni, primind chiar si o nota de trecere din partea celor chestionati – 6,38 pentru profesionalism. Si, in semn de recunostinta, seful statului este politicianul in care romanii au cea mai mare incredere, conform aceluiasi sondaj.
Prezent la inceputul lui aprilie la sedinta de bilant a activitatii Serviciul Roman de Informatii pe 2005, presedintele Traian Basescu ii asigura pe ofiterii SRI ca ii va sprijini pe toata durata mandatului sau, dar ca ii lasa sa se descurce singuri cu problemele de imagine ale institutiei. Mai pe ocolite, SRI a facut asa cum numai el stie si a primit aprecieri din partea unor procente importante ale populatiei, conform unui sondaj realizat recent de BCS.
-Transformarile din *90 pana in prezent va dau dreptul sa fiti altfel priviti si apreciati de cetatenii romani-, le spunea Basescu angajatilor SRI, motivandu-i sa angajeze firme specializate pentru a scapa institutia de imaginea de continuator al politiei politice. Conform sondajului BCS, doar 52% din populatie considera ca SRI a desfasurat activitati de politie politica dupa 1989, vine raspunsul dat de sondajul de opinie realizat de BCS. In acelasi timp, 32% considera ca dupa *90 SRI a jucat un rol pozitiv in societatea romaneasca. Cum Basescu dezaproba faptul ca populatia nu cunoaste succesele inregistrate de serviciul de informatii, sondajul vine sa confirme spusele sefului statului, precizand ca 84% din cei chestionati -nici nu simt prezenta- SRI. Procentele sunt impartite cand este vorba de modelul dupa care este organizata institutia – 31% considera ca SRI functioneaza dupa modelul occidental, iar 28% aleg varianta modelului comunist.
Rezultatele studiului demonteaza speculatiile privind o colaborare prea stransa dintre Basescu si SRI, 30% din populatie considerand fals faptul ca presedintele se inconjoara de serviciile secrete pentru a-si instaura o dictatura persoanala, comparativ cu cei 23% care confirma ipoteza.
Asemanari intre Securitate si SRI
In timp ce 48% din cei care au raspuns chestionarului BCS considera ca exista multe asemanari intre Securitate si SRI de acum, tot atatia romani sunt de parere ca Romania nu s-a indepartat prea mult de trecutul comunist. Neincrederea in activitatea Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Statului se regaseste la aproximativ 60% din respondentii la chestionarul aplicat de BCS, ei considerand ca Securitatea nu va putea fi deconspirata.
Din jumatatea celor care inca mai doresc sa afle adevarul despre trecutul comunist, 67% asteapta sa vada dosarele celor care au colaborat cu Securitatea si care ocupa acum functii publice; 66% din cei chestionati au sustinut ca sunt curiosi sa afle informatii despre trecutul primarilor si al parlamentarilor, un procent asemanator vizand si activitatea desfasurata de presedintele Traian Basescu inainte de 1989.
-Numerosi fosti securisti detin azi pozitii importante in economie si administratie, formand o adevarata mafie- – au fost de acord cu aceasta afirmatie 43% din respondentii chestionarului, la fel de multi ca cei care considera ca in PSD s-au adunat cei mai multi informatori ai Securitatii, spre deosebire de PD, unde doar 9% din populatie se asteapta sa descopere fosti securisti.
Se anunta succese electorale pentru pedisti
Pe locul intai in topul liderilor politici care exprima incredere este… – si aici nicio surpriza – chiar presedintele Traian Basescu, cu 18,2% din voturile celor chestionati. Abia apoi vin premierul Calin Popescu Tariceanu si liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, cu aproximativ 7% fiecare. In ciuda reformelor pe care presedintele PSD, Mircea Geoana, se straduieste sa le aplice formatiunii sale, el pare sa fie haituit de umbra celui acuzat tocmai ca a stricat imaginea partidului, Adrian Nastase. In opinia populatiei chestionate, cei doi reprezentanti ai PSD inspira acelasi procent de incredere, 4%. Cat despre codasii clasamentului, Marko Bela, liderul UDMR, si Nicolae Vacaroiu, presedintele pesedist al Senatului, ei nu inspira deloc incredere pentru majoritatea intervievatilor (83% si respectiv 78%).
Deloc surprinzator, in cadrul sondajului de opinie al BCS, Alianta DA ar fi votata de 49,2% in cazul unor alegeri anticipate, lasand in spate cu mult PSD, care ar inregistra doar 19,6%. In plus, in cadrul aceleiasi aliante, PD este preferat cu 2% mai mult decat PNL in opinia eventualilor votanti si cam tot cu atat daca ar candida pe liste separate, fapt din ce in mai probabil, tinand cont de neintelegerile constante intre liderii celor doua fomatiuni.
Diferite sunt si cuvintele folosite de cei interogati de BCS pentru a caracteriza PSD si Alianta PNL-PD. In timp ce pesedistii sunt corupti, hoti, escroci, comunisti, mincinosi, depasiti si chiar jalnici, liberalii si democratii sunt buni, acceptabili, cinstiti, sinceri si doar pe alocuri mincinosi si nehotarati.