Ministerul de Externe si Autoritatea pentru Restituirea Proprietatilor solicita ca despagubirile platite de stat fostilor proprietari, in baza deciziilor Curtii Europene pentru Drepturile Omului (CEDO), sa fie recuperate de la primarii si membrii comisiilor care au refuzat sa retrocedeze bunurile. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) – Agentul guvernamental pentru CEDO si Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP) au trimis ministrului finantelor publice o scrisoare comuna in care solicita analizarea oportunitatii recuperarii sumelor pe care statul trebuie sa le plateasca fostilor proprietari in urma hotararilor CEDO.
Sumele ar urma sa fie imputate primarilor si membrilor din comisiile locale sau judetene pentru aplicarea legilor fondului funciar, care au refuzat sa respecte decizia instantelor judecatoresti de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor.
-Vrem sa responsabilizam autoritatile locale. Raspunderea este personala, iar banii vor fi platiti de primari si de membrii comisiilor implicate-, a declarat vicepresedintele ANRP, Theodor Catalin Nicolescu.
In ultimii doi ani, Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la Strasbourg a condamnat Romania la plata unor despagubiri in cuantum de 23.000 de euro deoarece fostii proprietari nu au primit inapoi terenurile revendicate, desi instantele romane au obligat comisiile locale sau judetene de aplicare a legilor fondului funciar la punerea in posesie si la emiterea titlurilor de proprietate. In ultimele cinci luni, ANRP a amendat 3% din primari, cu sume cuprinse intre 5.000 si 30.000 lei.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane