Home Actualitate 150 de persoane căutate în Argeș și Vâlcea pentru furt de combustibil

150 de persoane căutate în Argeș și Vâlcea pentru furt de combustibil

DISTRIBUIŢI

Percheziții de amploare în județele Argeș și Vâlcea împotriva unei rețele infracționale ai cărei membri au sustras, în ultimele opt luni, produse petroliere din conducetele OMV Petrom. În acest caz sunt învinuite 151 de persoane, printre care se află și cinci polițiști. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Argeș, Mădălina Bălănescu, în acest dosar au avut loc 58 de percheziții, acuzațiile aduse persoanelor vizate fiind furt calificat, luare și dare de mită, favorizarea infractorului și tăinuire. „Între suspecți sunt și cinci agenți de poliție de la IPJ Argeș, acuzați de fapte de corupție. În urma anchetei s-a stabilit că în perioada august 2011- aprilie 2012 membrii grupului au sustras din conductele magistrale ale OMV Petrom din Merișani și Drăganu importante cantități de produse petroliere pe care le-au valorificat în județele Argeș, Vâlcea și Dambovița. Prejudiciul este de un milion de lei”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Argeș. Conform anchetatorilor, există 73 de mandate de aducere, suspecții urmând să fie duși la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș. Cei cinci polițiști sunt suspectați că tăinuiau furturile, primind în schimb de la hoți sume de bani. Toți lucrează la Secția de Poliție Rurală Bascov.

Un viceprimar, client al hoților de combustibil

La descinderile de ieri au participat șase procurori, 300 de polițiști și 100 de jandarmi, operațiunea fiind realizată cu ajutorul DGA și DGIPI, care au monitorizat rețeaua în ultimele luni. Anchetatorii au stabilit că printre clienții hoților de combustibil se numără și viceprimarul din localitatea Slobozia. Acesta a recunoscut că a cumpărat motorină de la persoane implicate în acest caz, cantitatea despre care este vorba fiind de 200 de litri. Viceprimarul și cei cinci polițiști implicați au fost duși la audieri împreună cu o mare parte dintre cei 151 de membri ai rețelei. Ultima captură de proporții a polițiștilor argeeni datează din urmă cu doi ani. La vremea respectivă ei au prins în flagrant un bărbat din județul Olt, care sustrăsese dintr-o conductă 440 de litri de produs petrolier. La perchezițiile care au urmat, acasă la acesta, dar și la sediile a două societăți comerciale din localitatea lui, au fost găsite 33 de tone de produse petroliere. În urma perchezițiilor desfășurate ieri au fost descoperite recipiente conținând diverse cantități de produse petroliere, acestea fiind ridicate în vederea expertizării.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.