In aceasta seara, vom cunoaste verdictele in patru dintre grupele Ligii Campionilor. Practic, se stiu deja sase dintre formatiile care vor fi prezente in primavara europeana. Astfel, Milan si Real Madrid vor avea de indeplinit o simpla formalitate, deoarece nu mai pot fi detronate din fotoliul de lider al grupelor din care fac parte, iar Porto se deplaseaza pe gazon iberic cu siguranta ca, indiferent de rezultatul din meciul cu -galacticii-, va ramane pe locul secund al grupei F. Cum situatia din Champions League nu mai creeaza probleme, iar echipele in cauza au ca obiectiv important si cucerirea titlului in competitia interna, antrenorii au anuntat ca intentioneaza sa-si menajeze unii titulari si vor trimite pe gazon fotbalisti care au cam lustruit banca de rezerve. Si pe -Old Trafford- se disputa doar un meci al orgoliilor, caci atat Manchester, cat si Stuttgart si-au asigurat fara emotii calificarea, confruntarea directa de diseara urmand sa stabileasca doar ordinea in top.
O alta echipa britanica pentru care optimile de finala sunt o certitudine este Chelsea, echipa lui Adrian Mutu, insa de prestatia ei depinde numele celei de-a doua calificate. Antrenorul Ranieri s-a declarat nemultumit de remiza din campionat, 1-1 la Leeds, si a anuntat o serie de schimbari in -11–le de start. Confruntarea cu turcii nu agita prea mult spiritele in tabara englezilor, care se stiu cu sacii in caruta, in timp ce pentru Besiktas meciul are o importanta capitala. Faptul ca UEFA a decis ca jocul sa se dispute la Gelsenkirchen, pe teren neutru, a facut sa curga multa cerneala, ziarele de la Bosfor considerand acest lucru o conspiratie pentru a facilita calificarea lui Lazio! Intr-adevar, si meciul Sparta – Lazio se joaca la limita disperarii, ambele formatii sperand ca vor continua cursa. De fapt, chiar si locul trei reprezinta un tel, deoarece el asigura prezenta in urmatoarea faza a Cupei UEFA. Revenind la meciul de la Gelsenkirchen, trebuie spus ca Mircea Lucescu isi exprima speranta ca la ora meciului va avea la dispozitie intregul lot, dar Tayfur si Ahmet Yildirim erau incerti inaintea antrenamentului de aseara. Chiar daca partida se disputa pe teren neutru, biletele s-au epuizat, Besiktas urmand sa beneficieze de o impresionanta galerie, turcii urmand sa umple tribunele pentru a-si incuraja echipa favorita. Reusita de saptamana trecuta, cand Galatasaray a invins cu 2-0 pe Juventus, a oferit un suport moral team-ului turc, iar faptul ca a invins pe Chelsea si la Londra este un alt atu pe care marseaza conducerea clubului. Pentru noi, meciul ramane un duel Pancu si Lucescu contra Adi Mutu, iar indiferent de rezultat multumirea este ca romanii au un cuvant de spus si ei in actuala editie a Champions League.
PROGRAMUL ZILEI
GRUPA E: Glasgow Rangers – Panathinaikos Atena
Manchester United – VfB Stuttgart
Clasament: 1. Stuttgart 12p; 2. Manchester United 12p; 3. Glasgow Rangers 4p; 4. Panathinaikos 1p.
GRUPA F: Real Madrid – FC Porto
Partizan Belgrad – Olympique Marseille
Clasament: 1. Real Madrid 13p; 2. FC Porto 10p; 3. Olympique Marseille 3p; 4. Partizan 2p.
GRUPA G: Sparta Praga – Lazio Roma
Besiktas Istanbul – Chelsea (PRO TV),
Clasament: 1. Chelsea 10p; 2. Besiktas 7p; 3. Sparta Praga 5p; 4. Lazio 5p.
GRUPA H: AC Milan – Celta Vigo
FC Bruges – Ajax Amsterdam
Clasament: 1. Milan 10p; 2. Ajax 6p; 3. Celta Vigo 6p; 4. FC Bruges 5p.
– Toate meciurile vor incepe la ora 21.45.