Magistratii Tribunalului Municipiului Bucuresti (TMB) au hotarat, ieri, sa respinga pentru a doua oara cererea procurorilor de arestare preventiva a americanilor Phil Stephenson si Richard Colin Hart – cercetati alaturi de Dinu Patriciu in dosarul Rompetrol – astfel ca acestia vor fi judecati in continuare in stare de libertate. Anterior, incercarea procurorilor de a-i aresta pe americani a mai esuat o data la TMB, insa acestia au facut recurs la Curtea de Apel Bucuresti, instanta care a decis rejudecarea cauzei la instanta care s-a pronuntat ieri. Surprinzator, desi au esuat pana acum, reprezentantii Parchetului au anuntat ca vor ataca cu apel hotararea de ieri a TMB.
Reamintim ca in februarie a.c. procurorii Parchetului General au cerut arestarea celor doi americani pe motiv ca acestia ar fi incercat sa se sustraga anchetei, dupa ce i-au acuzat pe acestia de complicitate la inselaciune cu consecinte deosebit de grave, manipularea pietei de capital, spalare de bani, complicitate la delapidare cu consecinte deosebit de grave si constituirea unui grup organizat in vederea savarsirii de infractiuni.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane