Convorbire cu prof. univ. Cătălin Zamfir,
membru corespondent al Academiei Române, directorul Institutului de Cercetare a Calității vieții
– Institutul de Cercetare a Calității Vieții a fost înființat chiar la începutul anului 1990, un institut la care nici nu ne puteam gândi înainte de 1989.
– Trebuie să spun, cu o oarecare mândrie, că Institutul de Cercetare a Calității Vieții (ICCV) este singurul institut de cercetări din lume cu acest profil distinct. În alte țări sunt multe echipe care cercetează calitatea vieții, dar un institut orientat numai pe această temă nu există. Institutul de Cercetare a Calității Vieții este un institut de cercetări sociologice, dar are în structura sa și componente importante de cercetare economică, ecologie, psihologie.
– Să începem cu definiția calității vieții, despre care s-a scris foarte mult.
– Conceptul de calitate a vieții a apărut în secolul trecut, oarecum complementar cu cel de fericire, care a fost una dintre temele principale ale filozofilor antici. Conceptul de calitatea vieții se referă la calitatea pentru om a condițiilor sale de viață, dar și a activităților pe care le face. O viață de calitate produce, psihologic, și fericire, o stare globală de satisfacție.
– Care sunt condițiile relevante?
– În primul rând, resursele financiare disponibile, calitatea condițiilor de viață – mediul natural, locuință, relațiile umane, mediului social – dar și calitatea vieții așa cum o construiește fiecare, adică stilul propriu de viață pentru care optează.
– Concret, cum se desfășoară cercetările?
– Începând din anul 1990 se fac analize concrete folosind un set cu aproximativ o sută de indicatori. Pe baza lor, putem identifica variația calității vieții pe zone geografice, pe vârstă, sex ș.a. Ne-am propus ca, la un an sau doi, să facem câte un raport asupra calității vieții în România.
– Cum ar putea fi descrisă situația actuală?
– După 1990 au fost trei vârfuri ale sărăcirii: 1992-1993, 1997-2000 și acum ne confruntăm cu al treilea șoc. Problema nu este numai a standardului economic de viață, dar și de calitatea mediului social. Standardul de viață și confuzia mediului social-politic a devenit sursa majoră a insatisfacției colective.
– Aceasta este una dintre direcțiile de cercetare ale Institutului. O alta?
– Legată de această direcție, este aceea a politicilor sociale și, pe baza cercetărilor, am contribuit la elaborarea legilor în domeniul relațiilor de muncă, a sistemului de securitate socială ș.a. S-a dezvoltat metodologia evaluării politicilor sociale.
– Și rezultatul acestor evaluări?
– Dacă se ia în considerație procentul din PIB care se alocă pentru politicile sociale, România este, cu excepția Albaniei, statul cel mai zgârcit din Europa. Problema politicilor sociale nu este să dai la cei care nu vor să muncească, ci la cei care vor să muncească, dar nu găsesc locuri de muncă sau nu pot să muncească (pensionarii, persoanele cu handicap). Mai sunt copii care trebuie să fie sprijiniți, nu doar să supraviețuiască, dar să se și dezvolte. La noi, se alocă sistematic puțini bani pentru educație. Se discută mult despre calitatea educației și este mult de făcut pentru a se depăși confuziile strategice, dar cauza principală rămâne subfinanțarea. Aceleași probleme sunt și în sistemul de sănătate. Subfinanțarea și confuzia sunt factorii responsabili. Fiecare nou ministru visează să reformeze „pe picior“, cum se zice, și să reformeze totul. La început, în 1989, am visat la o construcție rațională cu resursele noastre, dar sistemul nostru are un nivel de raționalitate scăzut. Or, toate acestea afectează calitatea vieții noastre.
Polarizarea populației de copii, mai dramatică decât ceea a adulților
– O problemă de actualitate este aceea a sărăciei…
– Am inițiat, încă din 1991, și continuăm să monitorizăm problema sărăciei în România. Analizăm grupurile sociale cu risc crescut. Sunt probleme mari cu condițiile de viață și de dezvoltare ale copiilor mai ales în familiile cu mulți copii, dar și în satele sărace sau izolate unde, după ce termină școala elementară, elevii au șanse foarte mici să urmeze liceul sau facultatea. Polarizarea în populația de copii este mult mai dramatică decât aceea a adulților. Este și aceasta o altă problemă pe care nu o putem ignora și trebuie s-o abordăm cu toată seriozitatea.
– Toate aceste aspecte țin de cercetarea unei situații existente. Ce se face în Institut ca această situație să poată fi schimbată și spre bine?
– În ultima vreme, ne-am concentrat pe ceea ce se numește dezvoltarea socială proiectată, pentru că vrem să contribuim la dezvoltarea unei metodologii de atingere a obiectivelor sociale dorite. E o direcție nouă de ceea ce eu numesc sociologia constructivă. Am publicat prima Enciclopedie a dezvoltării sociale din lume. Acum ne ocupăm de problema inovației și am editat și o revistă online: „Inovația socială“.
– Trebuie să spunem că sunteți primii care ați întreprins cercetări sistematice asupra etniei rrome. Ați și publicat mai multe cărți.
– De fapt, Institutul nostru a fost primul care a făcut studii privind situația social-economică a rromilor. Continuăm și în prezent aceste investigații.
– O întrebare pe care o pun adesea. În ce măsură regăsiți soluțiile propuse de Institutul Dvs. în deciziile adoptate de forurile competente?
– Problema nu este că factorii politici nu sunt receptivi, ci aceea că, uneori, sistemul politic nu prea știe ce să facă cu informațiile pe care le oferim. Câteva exemple. Am contribuit la dezvoltarea sistemului legislativ în domeniul social și am avut ceva de spus, uneori mai mult, alteori mai puțin. În 1997, am fost principalul autor al proiectului de politică antisărăcie, adoptată de comisia prezidențială. Apoi, în 2001, am înființat Comisia Națională Antisărăcie și Promovare a Incluziunii Sociale. Împreună cu colegii mei am elaborat Programul Național Antisărăcie și Incluziune socială, adoptat de către Guvern în 2002. Am elaborat împreună cu colegii mei un document de politică socială (JIM), negociat și aprobat de către Guvernul român și de Comisia Europeană.
– Au trecut niște ani și nu se întrevăd semne ale unei ameliorări…
– Mi-ar plăcea să cred că sunt în continuare foarte optimist. Avem probleme, însă trebuie să spunem că toată lumea are probleme. În acest context, împreună ar trebui să gândim rațional și să găsim soluții suficient de bune în limitele resurselor pe care le avem. Institutul nostru încearcă să contribuie tot mai mult la creșterea raționalității sociale. Avem și șansa de a fi un institut tânăr: majoritatea cercetătorilor sunt sub 40 de ani. Nu putem ignora că pentru a deveni un cercetător matur este nevoie de cam 10-15 ani. Eu cred că, de la an la an, se vede progresul lor.
– Totuși, aveți argumente pentru un optimism rațional?
– Eu sper că începem să ne reechilibrăm și să construim împreună un sistem mai rațional și mai eficient. Sfârșitul acestui an va fi decisiv pentru a vedea dacă mergem sau nu pe un drum bun.
AGENDĂ
În ziua de 28 aprilie, ora 12.00, în Sala de Consiliu a Academiei Române, acad. Răzvan Theodorescu va susține conferința „Episcopi și ctitori în Vâlcea secolului al XVIII-lea“
