În referatul prin care DNA solicită arestarea preventivă a lui Marian Vanghelie se arată că o parte a „comisionului” perceput de primar de la omul de afaceri Dumitru Marin a constat și în plata unor lucrări de renovare a sediului de campanie al lui Mircea Geoană.
„Alte modalități, adiacente, prin care Dumitru Marin a achitat ‘comisionul’ solicitat de către Vanghelie Marian-Daniel sunt: efectuarea ori plata de lucrări de renovare și amenajare a unor spații comerciale utilizate de către societate controlată de către Fashion Brand Management SRL (asociat inculpatul Niculae Mircea-Sorin, administrată în fapt de către suspecta Niculescu-Mizil-Ștefănescu Oana, parlamentar); efectuarea ori plata de lucrări de renovare și amenajare a altor spații, între care sediul de campanie al candidatului Partidului Social-Democrat la alegerile prezidențiale din anul 2009, sediul Partidului Social-Democrat Cotroceni (un imobil situat pe strada Obedenaru, proprietate CALEX BUSINESS GRUP SRL), sediul Partidului Social-Democrat București Sector 5, birouri din cadrul Primăriei sectorului 5 București; strângerea, contra cost, de semnături necesare înregistrării unui candidat la alegerile europarlamentare din anul 2014; suportarea cheltuielilor făcute de inculpatul Vanghelie Marian-Daniel la anumite restaurate; sponsorizarea de către societățile controlate de acesta a unor manifestări organizate de Primăria sectorului 5 (cum sunt petrecerile de revelion)”, se precizează în documentul procurorilor.
Primarul sectorului 5, Marian Vanghelie, a fost interceptat de procurorii DNA în timp ce îi spunea unei persoane apropiate că poate interveni la Klaus Iohannis, prin intermediul unui realizator TV, pentru a-l ajuta cu dosarul penal, susținând că președintele are nevoie de el să facă majoritatea în Senat.
Potrivit unor surse judiciare, informația apare în referatul prin care procurorii DNA solicită judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție arestarea preventivă a lui Marian Vanghelie.
„(…) inculpatul Vanghelie Marian-Daniel a înțeles, în încercarea sa de a o determina pe o persoană să dea declarații favorabile acestuia, să o convingă pe aceasta de faptul că are capacitatea ca, prin intermediul jurnalistului Rareș Bogdan, să exercite presiuni asupra președintelui țării, presiuni care, în aprecierea inculpatului, ar avea aptitudinea de a influența cercetările în prezenta cauză”, se arată în referat.
În acest sens, la dosar există o interceptare în care Vanghelie invocă numele lui Iohannis și al lui Rareș Bogdan, în cadrul unei convorbiri cu Mariana Carla Dinu.
„Vanghelie Daniel Marian: Deci, eu știu toate fazele. Deci, nu trebuie să… să discutăm! Discutăm numai la ureche, așa! și eu… Poți să te duci acasă, să vii mai târziu, să vin la tine, să trimit avocatul, să vină… Eu recunosc că ai venit la mine, că nu sunt prost! Tre’ să recunosc: ‘Da, domne, a venit, ai venit să te sfătui cu mine’. Și dacă vrei… Da’ spune-mi adevărul! Pentru că mă poți ajuta! E păcat de Dumnezeu așa să… pentru că te sperii… că nu te ajuți nici pe tine, nici pe mine, înțelegi? Ai răbdare, dracu, rămâi cu casele alea, sunt un milion de euro. N-are rost. Eu mă duc oricum în seara asta, auzi, să vorbesc cu Rareș, să se ducă mâine dimineață, la prima oră, la Iohannis, înțelegi? Că eu am o… Țin relația prin Rareș Bogdan cu Iohannis, pentru că are nevoie de mine să fac majoritatea la Senat.
Dinu Mariana Carla: Am înțeles!”.
…
„Dinu Mariana Carla: N-a venit?
Vanghelie Daniel Marian: Da’ te rog eu frumos spune-mi, scrie-mi pe foaie ce s-a întâmplat acolo, ca să știu! Te rog eu frumos! Ai încredere în mine! Eu te cunosc! Eu știu bine și cum fac ăștia cu jocurile, înțelegi? Eu, după ce termin cu tine și cu avocații, mă duc la… mă duc și mă întâlnesc ca să trimit pe cineva la Iohannis acasă. Deci, eu o să încerc să opresc c… ăsta, da’ problema… am nevoie de tine să fii lângă mine. Nu știu ce dracu ai zis, spune-mi ce-ai spus acolo și hai să vedem cum o întoarcem cu avocații! Mă gândesc că nu-s nebun și tu ești deșteaptă. Scrie-mi exact pe foaie, c-o tocăm! Zi-mi ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat, ce ți-a zis să faci? Și cu mine ce să faci și dacă vii la mine și nu știu ce și după aia eu îți… discutăm, dacă vine avocatul, discutăm! Numai de cum te ajut cu avocatul, cu nu știu ce, nu știu… Mă, ce scrii tu, asta, nu știe nimeni, decât noi doi, dă-o naibii! Spune-mi, nu ți-au zis să mă… vorbesc, să vezi, să mă înregistreze ei de pe undeva, să facă, să mă prindă cu ceva!? Te rog eu frumos, te rog eu! …(neinteligibil)… în, în tine stă, în tine stă pentru… Tu… dacă te ții bine un pic este decât ca să nu mi se întâmple ceva”.
…
„Vanghelie Daniel Marian: Nu știu …(neinteligibil)… încredere în mine.
Dinu Mariana Carla: …(neinteligibil)… sunt speriată, nu mai știu.
Vanghelie Daniel Marian: Eu îți dau avocat, îți dau aia… mă ocup de tot. Dacă eu nu pot să ies n-am nicio problemă. Ei cred că pe bătăliile astea politice vor să ajungă la mine. … am o grămadă de relații, am tot. Dar dacă mai mă ia și pe mine și mă încurcă. Ai înțeles?
Dinu Mariana Carla: Am înțeles!
Vanghelie Daniel Marian: Eu pot să chem în seara asta, chem șapte-opt inși din justiție și vorbesc, pac, pac, fac toate lucrurile, fac… Pentru orice facem pasul unu, pasul doi, pasul trei …(neinteligibil-vorbește în șoaptă)…
Dinu Mariana Carla: Ok”.
Tot în referat apare faptul că Marian Vanghelie a acordat numeroase contracte din bani publici firmelor controlate de omul de afaceri Dumitru Marin, iar în schimb acesta i-a dat primarului, printre altele, două imobile noi în favoarea unei persoane apropiate lui Vanghelie, aceasta fiind Mariana Carla Dinu.
O altă parte a „comisionului” primit de Marian Vanghelie de la omul de afaceri Dumitru Marin, în contul acordării unor contracte din bani publici, a reprezentat-o plata unor contracte de publicitate în favoarea a două televiziuni, OTV și B1 TV.
Informația apare în referatul prin care DNA solicită judecătorilor arestarea preventivă a primarului sectorului 5, Marian Vanghelie.
„Un alt mod de plată al ‘comisionului’ de către suspectul Dumitru Marin l-a constituit încheierea și plata unor contracte de publicitate în favoarea unor televiziuni indicate de către inculpatul Vanghelie Marian-Daniel. Astfel, în anul 2009, la solicitarea inculpatului Vanghelie Marian-Daniel, societățile controlate de către Dumitru Marin au încheiat contracte de publicitate în valoare de aproximativ 2.000.000 de euro în favoarea societății Ocram Televiziune SRL (operatorul postului de televiziune OTV), controlată de Diaconescu Dan, persoană apropiată inculpatului Vanghelie Marian-Daniel (aceste contracte nu au fost executate de către această din urmă societate comercială, fiind în schimb plătite de cele dintâi)”, se arată în referat.
„De asemenea, la solicitarea inculpatului Vanghelie Marian-Daniel, Premier Palace SRL a încheiat contracte de publicitate în valoare de aproximativ 200.000 de euro în favoarea societății B1 TV Channel SRL (operatorul postului de televiziune B1 TV)”, se mai spune în documentul procurorilor.
Marian Vanghelie este acuzat de DNA de abuz în serviciu, luare de mită și spălare de bani, în legătură cu acordarea unor contracte de lucrări publice unor firme controlate de omul de afaceri de Dumitru Marin, valoarea totală a acestor contracte fiind de 2 miliarde lei.
În schimbul acordării acestor contracte, Vanghelie este acuzat că a perceput un „comision” de aproximativ 20% din valoarea lucrărilor.